Ilie Dragne, administratorul fermei de porci care a aparținut fiului liderului PSD, a fost reținut. Au avut loc percheziții la 12 ferme

10 august 2017, 10:20

ORA 17.05 Ilie Liviu Dragne a fost reținut pentru 24 de ore sub acuzația de evaziune fiscală în valoare de 200 de mii de euro. El este administratoul fermei de porci din comuna Salcia, județul Teleorman care i-a aparținut lui Valentin Dragnea, fiul liderului PSD. Între Ilie Liviu Dragne și Liviu Dragnea nu există nicio legătură de rudenie. Ilie Liviu Dragne este considerat un om de încredere al liderului PSD.

ORA 13:00 Administratorul fermei de porci, Ilie Dragne, un apropiat al liderului PSD, este acum la audieri la Poliția Sectorului 1 din București. Ilie Dragne este acuzat de evaziune fiscală și folosirea cu rea credință a bunurilor și creditului societății.

Nu este clar, deocamdată, care este legătura între cele 12 firme vizate de percheziții.

ORA 12:00 Potrivit unor surse locale, printre adresele la care se fac percheziții este și ferma de porci din Salcia, județul Teleorman, care a aparținut fiului liderului PSD, Liviu Dragnea.

80 de percheziții în mai multe județe

ORA 10:00 Descinderile au loc în Teleorman, Călărași, Dâmbovița, Argeș, Brașov, Mureș și Vrancea. Sunt vizate 12 firme de construcții, prelucare deșeuri, dar și o fermă de porci.

Potrivit procurorilor Parchetului General, aceste firme sunt acuzate de evaziune fiscală și folosirea cu rea credință a bunurilor sau a creditului societății, a transmis corespondentul TVR Alex Costache.

Prejudiciul se ridică la peste 9 de milioane de euro.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite