IGSU: Persoană lovită de trăsnet în judeţul Iaşi. Victima a fost resuscitată și transportată la spital

Un bărbat de 63 ani a fost lovit de trăsnet în localitatea Tomeşti din judeţul Iaşi, însă un echipaj medical al Serviciului de Ambulanţă a reuşit resuscitarea, stabilizarea şi transportarea victimei la spital.

23 Iunie 2019, 11:32 (actualizat 23 Iunie 2019, 11:33) |
Localitatea Tomești, județul Iași

'În contextul avertizărilor de vreme rea prognozate pentru ultimele 24 de ore, pompierii militari au acţionat în sprijinul autorităţilor şi populaţiei din zonele vizate. Fenomenele periculoase au produs efecte în 10 judeţe: Arad, Bihor, Constanţa, Galaţi, Harghita, Iaşi, Maramureş, Neamţ, Prahova şi Suceava', informează un comunicat al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) transmis duminică AGERPRES. 

Pompierii au acţionat cu motopompele din dotare pentru evacuarea apei acumulate în 17 locuinţe, 110 curţi şi beciuri, dar şi de pe şase străzi. Totodată, salvatorii au intervenit pentru degajarea a cinci copaci căzuţi pe carosabil şi autoturisme, precum şi pentru înlăturarea acoperişului unei şcoli din judeţul Constanţa, desprins din cauza vântului puternic. 

'Între orele 14,30-15,30, localitatea Tarcău din judeţul Neamţ s-a aflat sub Cod Roşu de grindină, averse cu caracter torenţial şi vijelie puternică, însă nu au fost înregistrate solicitări din partea cetăţenilor sau alte situaţii de urgenţă care să impună intervenţia ISU Neamţ', se arată în comunicat. 

În urma instituirii codurilor portocalii şi roşii de meteorologi şi hidrologi, unităţile IGSU au transmis şase mesaje de avertizare a populaţiei prin sistemul RO-ALERT, care au vizat măsuri preventive pentru localităţi din judeţele Bacău, Brăila, Neamţ şi Sălaj. 

Potrivit IGSU, la acest moment nu sunt în desfăşurare misiuni operative, însă în mai multe localităţi afectate de inundaţiile din această perioadă se desfăşoară evaluări ale pagubelor produse. 

'Premergător intrării în vigoare a codurilor, la nivelul inspectoratelor aflate sub avertizări de fenomene severe, au fost activate grupele operative şi prealertate eventualele forţe suplimentare care să sprijine acţiunile de salvare şi intervenţie. Din fericire nu au fost înregistrate viituri puternice sau revărsări care să producă evenimente grave asupra comunităţilor', precizează comunicatul. 

Având în vedere că prognozele hidrometeorologice vizează instabilitate atmosferică accentuată, ploi torenţiale, descărcări electrice şi vijelii în cea mai mare parte a ţării, Centrul Operaţional Naţional al IGSU monitorizează atent evoluţia situaţiei din teren pentru asigurarea răspunsului imediat în cazul unor situaţii deosebite. 

În condiţiile averselor cu acumulări semnificative de apă, pompierii recomandă populaţiei din zonele vizate de avertizări să ia măsuri pentru curăţarea şanţurilor şi rigolelor de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apelor pluviale. 

În situaţia manifestării vântului puternic, se recomandă populaţiei să rămână în spaţii închise care asigură protecţia şi să evite deplasarea în zone cu copaci, panouri publicitare sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâţi. De asemenea, pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic, parcarea autoturismelor se va realiza în zone ferite, la distanţă faţă de copaci sau stâlpi de electricitate. 

Informaţii despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obţinute prin intermediul aplicaţiei DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store şi AppStore.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 12°C 9°C
IASI 9°C 5°C
CLUJ 6°C 6°C
CONSTANTA 9°C 6°C
CRAIOVA 12°C 7°C
BRASOV 7°C 5°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI