IGPR: Polițiștii au intervenit, într-o singură zi, la aproape 3.000 de sesizări prin 112

Polițiștii au constatat peste 1.000 de infracțiuni în cursul zilei de luni și au intervenit la 3.400 de acțiuni, cele mai multe fiind sesizate prin apel la 112, informează IGPR, conform Mediafax. Amenzile aplicate de polițiști depășesc suma de două milioane de lei.

20 August 2019, 10:57 (actualizat 20 August 2019, 10:59) |
IGPR: Polițiștii au intervenit, într-o singură zi, la aproape 3.000 de sesizări prin 112

În cursul zilei de luni, poliţiştii au constatat 1.170 de infracţiuni, 103 persoane fiind surprinse în flagrant delict.

„În timpul celor 233 de acțiuni organizate și a celor 3.404 intervenții (2.831 sesizate prin 112), au fost depistate 23 de persoane urmărite național sau internațional, iar, în cauzele instrumentate, au fost dispuse 39 de măsuri preventive. În stradă, au acționat peste 3.700 de patrule, dintre care aproximativ 2.780 de ordine publică (450 de patrule mixte cu Jandarmeria Română), peste 750 de poliție rutieră și peste 165 de poliție transporturi”, informează Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR).

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 7.145 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.350.791 de lei.

În trafic, polițiștii rutieri au constatat 136 de infracțiuni la regimul circulației. Pentru încălcările legislației rutiere, conducătorilor auto le-au fost reținute 490 de permise de conducere și retrase 140 de certificate de înmatriculare.

Totodată, în minivacanță, polițiștii au reținut 2.246 de permise de conducere (380 pentru alcool, 933 pentru viteză) și au retras 424 de certificate de înmatriculare.

„De asemenea, s-au constatat 549 de infracțiuni la regimul siguranței rutiere și 30.414 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 11.390.950 lei”, mai arată sursa citată.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 17°C 18°C
IASI 17°C 18°C
CLUJ 12°C 16°C
CONSTANTA 14°C 15°C
CRAIOVA 15°C 16°C
BRASOV 13°C 18°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI