IGPR, licitație pentru 300 de autospeciale destinate monitorizării traficului

Mașină de poliție
Mașină de poliție
16 mai 2022, 11:05

Valoarea totală estimată a acordului-cadru este de 98.006.046 lei, cantitatea minimă fiind de 300, iar cea maximă de 600 de autospeciale.

În vederea evaluării ofertelor, componenta financiară va reprezenta 85%, iar perioada de garanţie extinsă 15 % (peste 36 de luni şi peste 120.000 de kilometri).

Durata acordului-cadru este de 24 de luni. Termenul limită pentru primirea ofertelor este 20 iunie.

Poliţia Română anunţa în iulie 2021 implementarea proiectului „Dezvoltarea unui sistem mixt mobil de monitorizare a traficului rutier privind încălcarea regulilor de circulaţie”. Ministerul Transporturilor, în calitate de organism intermediar pentru transport, şi IGPR, în calitate de beneficiar al finanţării nerambursabile alocate în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, au încheiat, pe 5 iulie 2021, contractul de finanţare pentru proiect.

Acesta se desfăşoară pe parcursul a 30 de luni (1 iulie 2021 – 31 decembrie 2023) şi are ca obiectiv general creşterea gradului de siguranţă rutieră şi scăderea numărului persoanelor decedate în accidente de circulaţie, prin dotarea corespunzătoare a structurilor de Poliţie rutieră.

Bugetul proiectului este de 106.599.765,20 lei, din care 81.010.995,90 lei, valoare asigurată din FEDR, reprezentând 85% din valoarea totală eligibilă aprobată, 14.296.058,10 lei, valoare asigurată din bugetul beneficiarului, reprezentând 15% din valoarea totală eligibilă aprobată şi 11.292.711,20 lei, valoarea neeligibilă fără TVA.

„Proiectul îşi propune dezvoltarea unui sistem mixt mobil de monitorizare a traficului rutier privind încălcarea regulilor de circulaţie, care să asigure forţelor de ordine din cadrul Poliţiei Române, prin intermediul Poliţiei rutiere, o mai bună coordonare a activităţilor specifice. Astfel, prin proiect, se intenţionează dotarea Poliţiei Rutiere cu 300 de autospeciale de poliţie, 250 de aparate pentru măsurarea vitezei de circulaţie a autovehiculelor, 44 de sisteme electronice mobile de depistare a substanţelor stupefiante în salivă, 4.000 de dispozitive mobile, 1.400 de imprimante mobile termice şi un sistem de colectare a datelor pentru siguranţa în trafic”, informa Inspectoratul General al Poliţiei Române, citat de Agerpres.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă