Iese sau nu ursul din bârlog? La început de februarie, comportamentul lui Moș Martin ne arată dacă va continua iarna sau se apropie primăvara

Odinioară, după o iarnă mai grea, dacă ursul nu ieșea din bârlog la început de februarie sau dacă se speria şi îşi relua hibernarea, localnicii încercau să îl oprească şi să îl oblige să rămâne afară: astfel sperau că vor păcăli primăvara să vină mai repede.

În trecut, oamenii puneau schimbarea vremii pe seama comportamentului ursului, numit Ăl Mare sau Martin. Anotimpul rece se confruntă cu cel cald, iar ursul, prin comportamentul lui, arată dacă va continua iarna sau se apropie primăvara.

Ziua ursului a fost sărbătorită de majoritatea popoarelor europene la aceeaşi dată. Ursul a avut un rol calendaristic deosebit la populaţiile nordice care l-au asimilat cu Luna, deoarece dispare odată cu sosirea iernii şi reapare primăvara, conform lucrării mai sus amintite.

De Ziua ursului, la Stretenie şi de sărbătoarea Întâmpinării Domnului în calendarul creştin, se spune că ursul iese din bârlog şi îşi priveşte umbra. Conform tradiţiei, el îşi priveşte umbra în zăpadă. Dacă este frig sau ceaţă şi nu-şi vede umbra, îşi dărâmă bârlogul, trage un joc, merge la râu şi bea o gură de apă şi îşi vede de treburi prin pădure. Dacă timpul este frumos, cu soare şi îşi vede umbra pe zăpadă, intră din nou în bârlog, pentru că iarna va mai dura 40 de zile. Oamenii din popor asociază comportamentul ursului cu timpul capricios de la sfârşitul iernii, aşa cum şi Baba Dochia este răspunzătoare de zilele schimbătoare de la începutul primăverii. De asemenea, se crede că, în această zi, timpul este favorabil pentru observaţii meteorologice şi astronomice. Agricultorii ştiu cum va fi vremea după comportamentul ursului şi pot face prognoza timpului optim al culturilor de peste an.

Ursul a intrat în mitologia popoarelor încă din paleolitic.

La vechii greci, ursul era în legătură cu zeiţa Artemis, divinitate a lunii şi vegetaţiei, vestalele ei fiind îmbrăcate în blană de urs. Nimfa Calisto şi fiul ei au fost transformaţi de Hera în constelaţiile ursului, respectiv Ursa Mare şi Ursa Mică. La celţi, ursul era simbolul şi emblema clasei războinicilor. Unii istorici consideră că numele zeului Zalmoxis (Zamolxes, Zamolxis, Zamolxe) – considerat zeul suprem din panteonul geto-dacic, Marele Reformator al religiei geto-dacilor – ar deriva din cuvântul Zalmos, care înseamnă ”piele de urs”, deoarece atunci când s-a născut a fost învelit cu blana acestui animal.

Conform legendelor populare, Moş Martin ar fi fost, în vremuri imemoriale, un om obişnuit, morar sau păstor în satul său, indică lucrarea ”Sărbători şi obiceiuri româneşti” (Ion Ghinoiu, Editura Elion, 2002).

Ziua ursului, cunoscută şi ca Martinul cel Mare, este la mijlocul celor trei zile succesive ale Martinilor de iarnă, sau Sân-Martinii. În credinţa populară, puterea acestui animal este transferată asupra oamenilor, în special asupra copiilor, prin îndeplinirea a diferite obiceiuri şi practici magice. În această zi, ursului nu i se spune pe nume, ca o dovadă a caracterului său divin, ci se vorbeşte despre el, cu respect, folosind denumiri precum ”Moş Martin” sau ”ăl Bătrân”. Toate aceste ritualuri sunt menite să apere gospodăriile de agresiunea urşilor.