Iaşi: Patru muncitori care lucrau la reabilitarea drumului public, loviţi mortal de o şoferiţă. Femeia a fost reținută pentru 24 de ore

17 iunie 2022, 07:28

Alţi trei oameni au ajuns la spital. Unul dintre răniţi este în stare gravă, iar pronosticul medicilor este rezervat. Femeia care a provocat tragedia a scăpat cu răni uşoare.

Imediat după producerea accidentului, femeia de 39 de ani a fost dusa la spital, împreună cu alți trei muncitori pe care i-a rănit cu mașina. I s-a făcut un consult, la Spitalul de Neurochirurgie, dar pentru că nu avea răni grave, a fost lăsata să plece acasă. Dimineața, când au căutat-o polițiștii, nu era la domiciliu. Potrivit informațiilor vehiculate de presa locală, polițiștii ar fi găsit-o într-un centru comercial. Femeia plecase la cumpărături. A fost adusă la audieri, iar după câteva ore, reținută. Așa că noaptea aceasta și-o va petrece în arestul poliției. Nu știm, deocamdată, ce le-a declarat anchetatorilor.

Între timp, sunt așteptate rezultatele analizelor biologice, pentru a se putea ști nivelul de alcool din sânge. Medicii fac tot posibilul pentru a-l salva pe muncitorul de 43 de ani, aflat în stare critică la spital, cu multiple fracturi. În spital mai sunt internați un muncitori de 31 de ani și altul de 53 de ani.

Purtătorul de cuvânt al ISU Iaşi, Georgică Onofreiasa, a declarat că, la ora 1.00, la numărul unic de urgenţă 112, a fost anunţat că a avut loc un accident rutier pe şoseaua Păcurari din Iaşi, în urma căruia mai multe victime au fost surprinse sub un autoturism al companiei care se ocupă de mentenanţa străzilor.

La locul accidentului au fost deplasate de urgenţă două echipaje de descarcerare, echipajul TIM, o autospecială pentru transport personal şi victime multiple, un echipaj de prim ajutor şi personal calificat şi trei ambulanţe de la SAJ Iaşi.

„Ajunse la locul intervenţiei echipajele au constatat că un autoturism a intrat în coliziune cu o autospecială de mentenanţă a drumului rutier şi a surprins opt muncitori care lucrau la reabilitarea drumului public. În urma evenimentului au rezultat opt victime, dintre care patru au fost transportate la spital, iar patru au fost declarate decedate. Cauza producerii accidentului rutier va fi stabilită de echipajele poliţiei rutiere”, a declarat Georgică Onofreiasa.

Potrivit IGPR, alcoolul este între primele 10 cauze pentru accidentele grave. Anul trecut au fost înregistrate, în total, 4.915 accidente grave, care s-au soldat cu 1779 morți și 3790 de răniți grav.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite