Iaşi. Mai multe persoane au fost rănite, după ce un microbuz s-a răsturnat. Şoferul nu a adaptat viteza la carosabilul umed

29 decembrie 2019, 14:45

Cei aflaţi în microbuz au ieşit singuri din vehicul. Acuzau dureri uşoare, dar nicio persoană nu a vrut să meargă la spital.

Polițiştii fac cercetări pentru a stabili cum s-a produs accidentul. Din primele verificări, şoferul microbuzului, un tânăr de 27 de ani, nu ar fi adaptat viteza la condiţiile de drum. În zonă a nins, drumul era umed şi pe anumite porţiuni avea un strat subţire de zăpadă.

„Din primele cercetări efectuate s-a constatat faptul că un bărbat în vârstă de 27 ani, care conducea un microbuz pe DN 28A, la intrarea în Răducăneni dinspre Iaşi, pe fondul neadaptării la condiţiile de drum, a pierdut controlul direcţiei şi a pătruns pe contrasens răsturnându-se ulterior. În cauză a fost întocmit dosar penal de vătămare corporală din culpă”, a precizat, pentru AGERPRES, Ioana Bîlea – purtător de cuvânt al IPJ Iaşi.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă