Iași. Cercetătorii de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” au descoperit o metodă de detecţie rapidă a diferiţilor patogeni, aplicabilă şi pentru COVID-19

Universitatea Al. Ioan Cuza
Universitatea Al. Ioan Cuza
20 martie 2020, 11:08

Potrivit unei postări pe site-ul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, un grup de cercetători ai Laboratorului de Biofizică Moleculară şi Celulară din cadrul Facultăţii de Fizică (Institutul de Cercetări Interdisciplinare) a introdus, încă din anul 2019, o metodă de depistare timpurie a infecţiilor produse de agenţii patogeni, bacterieni sau virali, bazată pe detecţia rapidă a unor fragmente scurte de acizi nucleici.

Această metodă ar putea sta la baza realizării unor dispozitive portabile, mai ieftine şi mai uşor de utilizat decât cele curente, utile în detecţia în unităţi mobile a fragmentelor de acizi nucleici, care ar putea fi foarte utilizate în diferite situaţii sociale, inclusiv în cea generată de COVID-19.

„În acest demers s-au combinat două tehnologii moderne, şi anume detecţia şi investigarea individuală a moleculelor cu ajutorul nanoporilor proteici, precum şi hibridizarea mai eficientă oferită de o specie particulară de polinucleotide, denumite ‘eptide nucleic acids -PNA’. Rezultatele obţinute, validate în comunitatea ştiinţifică, demonstrează nu doar posibilitatea detecţiei unor concentraţii nano-molare de acizi nucleici scurţi (10-15 secvenţe nucleotidice), în timp real (deziderat aproape imposibil pentru tehnologiile curente), dar şi posibilitatea evidenţierii imediate şi tot în timp real a unor eventuale mutaţii în respectivele secvenţe nucleotidice„, declară Tudor Luchian.

Conform postării, rezultatele ştiinţifice fundamentale obţinute de conf. univ. dr. Loredana Mereuţă, cercetător ştiinţific 2 dr. Alina Asandei, cercetător ştiinţific 3 dr. Irina Şchiopu şi prof.univ.dr. Tudor Luchian au fost validate de comunitatea stiinţifică internaţională prin publicarea în reviste de impact ale American Chemical Society.

 

 

 

sursa

agerpres.ro

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite