Iași: Dar din dar pentru micii creatori de frumos. Iepuraşul de Paște va ajunge cu voluntarii Asociației Glasul Vieții

18 aprilie 2021, 14:37

Paraschiva este elevă în clasa I şi mai are acasă 4 fraţi mai mari. Părinții abia reușesc să le asigure hrană tuturor, însă de câţiva ani primesc ajutor de la un grup de voluntari. Datorită acestor oameni cu suflet mare, cei cinci copiii au tot ce le trebuie ca să meargă la școală.

30 de copii din familii defavorizate s-au adunat la atelierul organizat de Asociația Glasul Vieții și au creat mici daruri pentru cei care îi sprijină. Cu puțină hârtie și lipici, dar cu multă imaginație, copiii au făcut mici bijuterii numai bune de expus în ajunul Paștelui.

Proba de foc pentru cei mici a fost însă crearea unor iepurași prin tehnica origami.

În spatele acțiunii a stat Asociaţia Glasul Vieții din Iaşi, condusă de preotul Dan Damaschin. Voluntarii asociației aduc permanent alinare micuților pe care soarta nu i-a favorizat.

În acest an, Iepuraşul de Paște a promis să ajungă alături de voluntarii Asociației Glasul Vieții la aproape 9000 de copii defavorizați din Moldova.

Până acum, au pachete pregătite pentru 6.500 dintre ei. Mai este nevoie de ajutor pentru a asigura daruri tuturor copiilor dar şi de 100 de voluntari care să distribuie pachetele.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite