IAȘI | Mihai Eminescu, comemorat în Parcul Copou. S-au împlinit 132 de ani de la moartea Poetului Național

16 iunie 2021, 10:46

Casa de cultură „Mihai Ursachi” a municipiului Iaşi a organizat comemorarea a 132 de ani de când Luceafărul poeziei româneşti a trecut în nefiinţă, lăsându-ne moştenire opera sa poetică, proză beletristică şi publicistică.

Târgul Ieşilor l-a adoptat pe Mihai Eminescu, iar marele poet a îndrăgit oraşul. În Copou, ca printr-o minune, de peste 540 de ani domneşte teiul lui Eminescu, cel mai bătrân copac din Iaşi, dar şi unul dintre cei mai importanţi arbori-monument ai României. La umbra teiului, a avut loc comemorarea celor 132 de ani de la moartea poetului nepereche. La bustul poetului Mihai Eminescu a avut loc o ceremonie de depunere de coroane de flori, în semn de preţuire şi respect.

Puţini ştiu că Titu Maiorescu, ministru al Instrucţiunii în guvernul conservator al lui Lascăr Catargiu, l-a numit pe Mihai Eminescu bibliotecar la Biblioteca Centrală a Universităţii, în 1874. Însă, peste mai puţin de un an, în iulie 1875, Eminescu a fost demis din post şi a fost implicat într-un proces de sustragere de bunuri, ce avea să se încheie cu achitarea sa. Întreaga poveste a fost expusă în conferinţa “Şarjând printre cărţi….Bibliotecarul Eminescu”.

Oamenii care au ajuns în Copou au putut vizita şi expoziţia documentară “Printre cărţi. Eminescu bibliotecar la Iaşi”, dar şi o selecţie de tuşe eminesciene, realizate de artişti din întreaga lume.

Expoziţia poate fi vizitată întreaga vară la Muzeul “Mihai Eminescu” din Copou.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă