Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES

I. Radu: După ani de pierderi, 2016 a fost încheiat de TVR cu profit. Cum ne-am comportat corect cu banii, vrem să ne comportăm și editorial

"Cred că toată lumea e sătulă să audă de TVR că n-are bani, că are datorii, deja lumea nu ne mai suportă. Vreau să vă spun că de câteva zile, și nu a fost păcăleală de 1 aprilie, deci așa cum s-a hotărât de către Parlamentul României, am primit banii de la bugetul de stat, s-au plătit datoriile și sper să începem o viață nouă", a declarat președintele-director general al instituției, Irina Radu. "Așa cum am condus și ne-am comportat corect cu banii, vrem să ne comportăm altfel și editorial", a subliniat Radu. Prezentatori şi moderatori ai emisiunilor postului public au fost invitaţii lui Ionuţ Cristache miercuri seară, la România 9, la o discuţie despre viitorul Televiziunii Române.

05 Aprilie 2017, 23:20 (actualizat 06 Aprilie 2017, 18:15) |
Președintele-director general al TVR, Irina Radu, despre noua grilă a Televiziunii Publice
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Înregistrarea integrală a emisiunii AICI

"Noi am arătat că ne-am comportat altfel, am aici alături de mine nu numai vedete, unii au calitatea dublă și de membri în Consiliul de administrație, împreună cred că am luat hotărârile corecte, am condus instituția aceasta altfel și am ajuns la niște rezultate care arată altfel. Adică după niște ani de pierderi, pierderi, pierderi, anul 2016 va fi încheiat - a fost încheiat de TVR cu profit. Și știu că profitul nu este treaba unei instituții publice neapărat, adică scopul nostru nu este profitul, dar ăsta este semnul nostru că am condus instituția altfel și semnul că vrem să facem lucrurile altfel", a subliniat Radu.

"Așa cum am condus și ne-am comportat corect cu banii, vrem să ne comportăm altfel și editorial - să avem vedete noi, să facem programe noi, pe colegii care au experiență mai mare să-i folosim acolo unde experiența lor este predominantă", a adăugat președintele-director general.

Vă reamintim că Televiziunea Română a achitat integral datoriile istorice către bugetul de stat. În  urma acestui demers, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a anunţat că urmează să ridice sechestrul instituit anul trecut pe bunuri mobile şi imobile ale televiziunii publice. Datoria fiscală achitată de televiziunea publică a fost de 522 de milioane de lei.

Din 17 aprilie, TVR 1 va avea o grilă de programe axată pe informaţie şi actualitate

"Grijile că, dacă renunțăm de tot la lucrurile soft, la divertisment, ne vom pierde o parte de public ne-au făcut să hotărâm să lăsăm anumite evenimente pe TVR 1. (...) De câte ori vor fi lucruri importante, gen Gala UNITER sau alte evenimente majore, sau lucruri pe care este normal să le poată vedea toată țara, acestea vor rămâne pe 1, chiar dacă nu sunt știre. (...) TVR 1 nu devine canal de știri. Este un canal de actualitate pentru că noi nu am considerat normal când butonezi, ca să mă exprim așa, ca orice telespectator, să dai de reluări peste reluări toată ziua", a explicat Irina Radu, președinte-director general al Televiziunii Române.

"Lumea când se uită trebuie să vadă ce se întâmplă acum în țara asta, nu ce s-a întâmplat acum 20 de ani. Asta vedem într-o emisiune sau în două emisiuni. Dar noi trebuie să fim în priză. Și să arătăm ce se întâmplă în acest moment în România", a adăugat Irina Radu.

VIDEO
Mihai Constantin despre echipe
Principala emisiune informativă a zilei – Telejurnalul – îşi păstrează orele de difuzare: Telejurnal 14.00 şi 17.00 – cu Teodora Popa, Telejurnal 20.00 – cu Mihai Constantin. La fel şi Ora de ştiri, de la 23.00 – cu Mihai Rădulescu. Scurte buletine de ştiri vom putea urmări, însă, aproape la fiecare oră. În weekend, Dorina Florea prezintă Telejurnalul de 14.00 şi cel de 20.00.

Pe lângă programele deja cunoscute şi apreciate de telespectatori, noi emisiuni de actualitate se vor regăsi în grila postului TVR 1 în timpul săptămânii.

Noul format va cuprinde, ca primă noutate - 1 Matinal, programul de dimineaţă al postului, ale cărui gazde vor fi cei mai noi membri ai echipei TVR – Maria Linda şi Dorin Chioţea. Ei vor aduce de luni până vineri, în intervalul 07.00-10.00, un magazin alert de informaţii.

Cea de-a doua noutate: emisiunea care prezintă evenimentele importante şi oamenii zilei, Perfect Imperfect - cu Emma Zeicescu, se difuzează, începând cu noua grilă, în intervalul 10.00 - 12.00.

De la Alina Stancu, telespectatorii TVR 1 vor afla ce se întâmplă Aici, acum. Dacă nu putem fi acolo unde se întâmplă evenimentele, Aici, acum le aduce la TVR 1 în intervalul 13.00 - 14.00.

În noua emisiune Pulsul zilei, difuzată în fiecare zi, de luni până vineri, de la 18.35, Radu Tudor propune telespectatorilor TVR 1 o discuţie relaxată, pornind de la ştirile importante ale zilei.

Președintele-director general al Televiziunii Publice a explicat de ce este necesară această nouă abordare

Pentru după-amiezile de vineri, Mirela Nagâţ e decisă să convingă telespectatorii că o emisiune culturală poate fi altfel decât plictisitoare. De fapt, poate fi chiar... cool, la Cooltura.

Emisiunea de analiză şi sinteză a politicii mondiale Lumea azi, realizată de jurnalista Ioana Dumitrescu, prezintă şi explică cele mai importante evenimente internaţionale, timp de o oră, în fiecare sâmbătă, de la 17.00.

Mai multe informații AICI

Grila TVR 2 se va axa pe divertisment, filme, seriale noi şi un concurs nou de cultură generală.

Ştirile de la ora 19.00 vor fi prezentate de luni până vineri de Stela Popa, iar în weekend de Raluca Arvat. Ca şi până acum, la TVR 2, tronsonul ştirilor de la ora 13.00 este prezentat de Teodora Antonescu iar Ştirile sportive sunt aduse de doua mari campioane la gimnastică: Monica Roşu şi Sandra Izbaşa.

Articole pe aceeaşi temă
 
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 15°C 7°C
IASI 13°C 3°C
CLUJ 10°C 3°C
CONSTANTA 17°C 9°C
CRAIOVA 13°C 5°C
BRASOV 13°C 3°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 15 Decembrie 2017, 16:03
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 15-12-2017
Deschidere: 7587.26
Maxim: 7648.19
Mimim: 7570.95
Variatie: 0.49%
FP
0.85
1.9%
SFG
42.90
6.33%
TLV
2.10
0%
SNG
31.00
0.49%
EL
10.88
2.39%
DIGI
35.20
2.9%
BRD
12.54
0.63%
TRP
0.40
0%
TEL
25.05
0.81%
SIF1
2.69
1.69%
ARHIVĂ ȘTIRI