Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.
EXCLUSIVITATE

I. Caramitru la Interviurile Telejurnalului: Despre supravieţuire, propria Revoluţie şi teatru

Consideră că trecutul comunist al neamului românesc este cea mai neagră perioadă a existenţei noastre, cea mai cumplită experienţă de spălare de creier. Afirmă că a supravieţuit sistemului comunist prin teatru. Actor şi regizor, o voce importantă a Revoluţiei Române, cel mai longeviv preşedinte al unei instituţii culturale de după '89 - UNITER, director al Teatrului Naţional Bucureşti, fost ministru al Culturii - Ion Caramitru, în dialog cu Mihai Rădulescu, despre dezamăgiri şi speranţe în politică şi cultură.

12 Octombrie 2014, 20:46 |
Interviu cu Ion Caramitru, directorul Teatrului Național „I.L. Caragiale” din Bucureşti
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:
 |  GALERIE FOTO

Peste 2 luni se împlineşte exact un sfert de secol de la Revoluţie, ce senzaţie încercaţi văzând aceste imagini?

De jenă şi de nostalgie după ceea ce credeam că se va întâmpla a doua zi. Când vedem oamenii aceia atât de mulţi adunaţi în jurul CC-ului, aruncând cărţile comuniste şi strigând lozinci anticomuniste, am crezut că nimeni, niciodată, nu se va mai gândi retrospectiv la ce bine era pe vremea lui Ceauşescu (...) Cel mai bogat sentiment pe care l-am trăit atunci şi pe care-l păstrez în mine, singurul de altfel autentic, masculin, dacă vreţi, şi de viaţă este momentul când m-am rupt de frică, când mi-am părăsit orice teamă şi am avut sentimentul că zbor, că sunt liber, odată pentru totdeauna. Acolo, fără a fi comentat momentul şi fără a se spune ce-i cu oamenii aia acolo, de ce au intrat, cine sunt ei,  ce-au făcut , am văzut cu toţii, şi eu, şi noi, şi Dinescu, o ceată de nebuni, apucaţi şi disperaţi, care trăiau cu spaima morţii-n oase, Ceauşescu era liber, cu exact 20 de minute trecusem pe sub elicopterul lui, şi am intrat aici anunţând lumii că dictatorul a fugit. Dar noi eram primii care am fi putut fi împuşcaţi dacă Ceauşescu se întorcea. Ori printre cei pe care îi vedeţi acum acolo, mai sunt şi băieţii aceia cu ochi albaştri, care lucrau la două capete. Dacă se întorcea eram filmaţi şi eram cine trebuie să fie pedepsit, dacă nu, au trecut de partea Revoluţiei şi sunt certificaţi ca mari revoluţionari azi.

Deci frică, mândrie şi iată, ulterior jenă. De ce jenă, totuşi? Poate exista vreo comparaţie între ce a fost înainte, societatea de dinainte de ’89 şi cea de după ’89?

(w220) Ion CaramiJena s-a născut ulterior pentru că ce-am crezut atunci că e posibil, am văzut mai târziu că nu e posibil, ba mai mult decât atât, de fapt am fost pur şi simplu înşelaţi, manipulaţi şi orientaţi, ingenuu era să zic, către ceea ce noi exact nu doream să se întâmple. Revoluţia la care am participat eu a fost o revoluţie profund  anticomunistă, cea care a reuşit e cea, ca să zic aşa, aproximativ anticomunistă şi sigur anticeauşistă şi sigur care a adus la putere şi care a făcut ca structurarea societăţii româneşti imediat după aceste zile să fie realizată cu cadrele Partidului Comunist şi cadrele Securităţii statului.

Dezamăgire că n-a ieşit totul aşa cum speraţi, cum visaţi la momentul respectiv înseamnă şi regret, înţeleg din spusele dvs. că aţi  ieşit atunci printre primii în stradă?

Nu regret, nu. Este limpede că dacă ceea ce comentează unii pro domo că această Revoluţie, această mişcare a fost teleghidată şi a fost organizată şi a fost pusă la cale, la aceea eu n-am participat, eu am ieşit absolut spontan şi ca mine poate sute de mii de oameni. Ce s-a întâmplat în structurile puterii este grav şi, istoric vorbind, de condamnat, lucru care m-a îndemnat să plec din sistemul... dar nu aşa de discret cât aţi spus dvs.

Treptat, să spunem... Faptul că aţi fost printre primii care aţi ieşit în stradă împotriva dictaturii însemna că aveaţi o mare suferinţă. Cum aţi trăit cu această suferinţă în anii comunismului?

(w220) Mama lui IUram comunismul şi, prin el, Securitatea statului cu o forţă, aş spune, ca să glumesc, nebănuită. Prima mea întâlnire cu Securitatea a fost la 7 ani, când au intrat în casă o grămadă, mi-au arestat părinţii şi pe soră şi m-au lăsat într-o casă făcut vraişte, singur, la 7 ani. A fost primul şoc emoţional la acea vârstă de început. Tata a făcut 9 ani de puşcărie, mama a trebuit să supravieţuiască pentru noi, sora mea a fost dată afară din toate facultăţile în ’56, pe mine au încercat să mă manipuleze în tot felul, prin facultate, apoi mai târziu...

Şi dvs. aţi trăit sau aţi supravieţuit?

Am supravieţuit şi, uite, îmi atingi chiar un punct sensibil.  Am fost întrebat atunci, pe vremea aceea, ce înseamnă teatrul pentru mine. Şi eu am spus „E o şansă de a supravieţui”. S-a putut supravieţui în comunism şi dacă aveai, ca să zic aşa, o atitudine directă, francă faţă de încercările Securităţii de a te corupe sau de a te recruta, nu păţeai nimic grav. Eu n-am fost membru de partid, n-am putut fi recrutat, au încercat de 3 ori, am spus şi gândesc cu voce tare şi n-am păţit nimic grav. Am rămas în viaţă, am jucat roluri pe care le-aveam de jucat, n-am plecat în străinătate o dată sau de două ori pentru că directorul teatrului meu m-a turnat, asta-i altă poveste, dar...

Se putea şi aşa, se putea şi fără compromisuri majore

Se putea.

Cum arată totuşi teatrul românesc astăzi?

Arată bine, a arătat întotdeauna bine, sigur că schimbarea de generaţii, faptul că Liviu Ciulei nu mai există, că Lucian Pintilie nu mai lucrează, că Radu Penciulescu nu e în ţară, că alt regizor de formaţie europeană şi-a oprit activitatea a făcut ca noile generaţii, mai ales cele de după ’89, să nu se bucure de o şcoală de înaltă calificare, cum era înainte. Profesorii de azi din şcolile de teatru sunt în general, sunt şi excepţii, mediocri. Eu mă izbesc tot timpul de tineri actori, fie că îi aduc la Teatrul Naţional să colaborăm cu ei, fie că asist la gala HOP sau în alte ipostaze şi văd care sunt hibele şcolii pe care au absolvit-o.

Aveţi câţiva favoriţi? Câţiva actori preferaţi?

Aş avea, la ora asta, posibilitatea, dacă mi s-ar permite, să angajez în teatru cel puţin 30 de tineri care să-i adaug trupei. Dar nu pot. Nu-mi permite legea. Încă nu am aceste posturi.

Despre noul Teatru Naţional

(w220) Ion CaramiRecepţia trebuie s-o facem la mijlocul lunii noiembrie. Dacă opereta ar fi părăsit spaţiul când trebuia, a întârziat plecarea cu un an şi 3 luni, ca şi Muzeul Naţional de Artă Contemporană, care era găzduit în carcasa, în faţada care a fost demolată, care a plecat cu 4 luni întârziere, această întârziere se datorează plecării mai târziu şi imposibilităţii de a lucra a constructorului.

În noiembrie, Teatrul Naţional Bucureşti în noua lui înfăţişare, ce va fi acolo, pe scurt?

Teatrul în formula pe care o vedeţi va fi infinit mai accesibil, foaierele care acuma sunt la nivelul întregului parter şi au în medie 4.500 de metri pătraţi care vor găzdui galerii de artă – deja s-au şi deschis multe bufete, cafenele, o librărie mare, săli de mici evenimente care, dacă veniţi mai devreme la teatru, le puteţi urmări până începe spectacolul. De dimineaţă până seara întreaga clădire va fi deschisă, vor fi organizate vizite ale întregului  edificiu, din subsol şi până pe acoperiş.

Despre actor şi treburile Cetăţii

Aţi fost şi dvs. în clasa politică, aţi avut şi 4 ani mandat de ministru al Culturii, până la urmă e bine ca actorul să se ocupe de treburile cetăţii sau e bine să stea departe, să presteze numai pe scenă?

(w220) Ion CaramiO să vă răspund ca la biliard (...) Cu mulţi ani în urmă i s-a propus lui Victor Rebengiuc (...) să candideze la preşedinţia României, că tot suntem în campanie acuma.  Şi a spus „Da’ de ce?”. I-a spus „Uite, cel mai bun preşedinte american e considerat a fi Ronald Reagan, care a fost actor. Dvs. de ce să nu faceţi acelaşi lucru? ”. Şi atunci Rebengiuc a răspuns, în felul lui inconfundabil: „Da, da’ Reagan a fost un actor prost.”

Nu putem spune că actorul n-are ce căuta în lumea politică. Dar are ce căuta într-o lume politică acceptabilă, într-o lume politică în care adevărul să nu fie disimulat, în care să nu trebuiască să joace altceva decât el este, conştiinţa lui trebuie să fie pusă în valoare când are de făcut ceva.

Urmăriţi ataşat, în secţiunea VIDEO, interviul integral

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN INTERVIURILE TELEJURNALULUI
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 18°C 18°C
IASI 14°C 11°C
CLUJ 14°C 14°C
CONSTANTA 13°C 11°C
CRAIOVA 17°C 19°C
BRASOV 13°C 13°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 22 Martie 2019, 06:47
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 21-03-2019
Deschidere: 8018.97
Maxim: 8081.47
Mimim: 8018.97
Variatie: 0.36%
FP
0.90
1.12%
TLV
2.13
0.71%
SNP
0.37
0%
BRD
12.94
1.38%
SNG
31.30
0.48%
TEL
20.70
0%
SIF5
2.10
0.72%
SNN
9.67
1.56%
TGN
334.00
1.04%
EL
10.28
1.18%
ARHIVĂ ȘTIRI