Hunedoara: Un bărbat şi-a pierdut viaţa și alte patru persoane, dintre care trei copii, rănite într-un accident

22 decembrie 2017, 13:08

Impactul a fost atât de puternic, încât șoferul uneia dintre mașini a rămas încarcerat.

În ciuda eforturilor depuse de medici, bărbatul nu a mai putut fi salvat. O mamă și cei trei copii ai săi, care se aflau în aceeași mașină, au fost răniți. Copiii, cu vârste de 4 luni, 5 și 10 ani, au fost transportați la spital, sunt conștienți și au cooperat cu medicii.

”În accident au fost implicate două autoturisme şi un autotren. Dintre cele cinci victime, trei sunt copii. Copiii au răni, dar sunt conştienţi şi cooperanţi”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda.

Copiii răniţi în accident au vârstele de patru luni, cinci ani şi respectiv zece ani. Împreună cu mama lor, au fost transportaţi cu ambulanţele la spitale din Timişoara.

Poliţia efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor care au dus la producerea accidentului, circulaţia fiind restricţionată în timpul măsurătorilor efectuate de poliţişti.

 

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite