Hunedoara. Salvamontiștii avertizează asupra pericolului de avalanșe în Retezat

Salvamontiştii din judeţul Hunedoara au avertizat marţi asupra pericolului producerii de avalanşe în Masivul Retezat, în condiţiile în care la peste 1.800 de metri vântul suflă cu putere şi viscoleşte zăpada proaspăt căzută.

24 Martie 2020, 16:40 (actualizat 24 Martie 2020, 16:43) |
Pericol de avalanșe

"A nins foarte mult, astfel că stratul de zăpadă ajunge la circa 70 de centimetri la Baza Salvamont Râuşor, iar la peste 2.000 de metri grosimea acestuia atinge 80-90 de centimetri. Pe creastă viscoleşte foarte puternic, iar zăpada ajunge pe toate văile, pe vâlcele sau în pădure, astfel că este favorizată producerea avalanşelor", a declarat, pentru AGERPRES, şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.

Salvamontiştii au organizat serviciul de permanenţă la bazele din Râuşor şi Alunii Negri, precum şi în staţiunile Parâng şi Straja.

În plus, se efectuează patrulări pe mai multe trasee, deoarece s-a constatat că au fost oameni care au urcat la munte pentru a practica schiul de tură. Aceştia au avut probleme cu cazarea, deoarece cabanele au anunţat că se închid pentru turişti.

"Îi sfătuim pe toţi să stea acasă pentru că pericolul este mare. Au fost câţiva turişti care au ajuns la Cabana Genţiana şi au fost primiţi, chiar dacă era închis. Unii s-au adăpostit la refugiile Salvamont", a completat Bodean.

Zona de munte a judeţului Hunedoara s-a aflat marţi sub avertizare de cod roşu pentru vânt foarte puternic la altitudini de peste 1.800 de metri.

 

 

sursa

agerpres.ro

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 3°C 2°C
IASI 4°C 0°C
CLUJ 2°C 1°C
CONSTANTA 8°C 2°C
CRAIOVA 3°C 3°C
BRASOV 1°C -3°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI