Hunedoara: Incendiu într-un bloc din Deva; 80 de persoane evacuate

Interventie pompieri
Interventie pompieri
27 august 2022, 09:39

”În această dimineaţă, la numărul de urgenţă 112 a fost anunţat un incendiu care a izbucnit într-o garsonieră dintr-un bloc situat în cartierul Micro 15, din municipiul Deva. S-a acţionat de urgenţă pentru evacuarea persoanelor din imobil, concomitent cu acţiunea propriu-zisă de stingere a incendiului. Intervenţia promptă a militarilor a făcut ca incendiul să fie lichidat în scurt timp, fără să existe victime”, informează ISU Hunedoara.

De la Detaşamentul de Pompieri Deva s-au deplasat de urgenţă la locul evenimentului 2 autospeciale de lucru cu apă şi spumă, autospeciala de lucru la înălţime, o autospecială de primă intervenţie şi comandă şi un echipaj SMURD.

Potrivit sursei citate, 80 de persoane au fost evacuate – unii locatari au reuşit să se autoevacueze, iar alţii au fost evacuaţi de către echipele de căutare-salvare ale pompierilor.

După finalizarea intervenţiei, s-a constatat faptul că, din cauza violenţei cu care s-a dezvoltat incendiul în faza incipientă, au fost deteriorate două garsoniere, respectiv balcoanele acestora.

În timpul misiunii, pompierii au salvat şi şase căţei aflaţi în zona incendiată.

Cauza probabilă a declanşării incendiului este acţiunea iresponsabilă a unor persoane, spun reprezentanţii ISU.

 

 

 

sursa agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă