Hunedoara: Consiliul Judeţean a semnat un contract de modernizare cu fonduri UE a drumului spre cetatea Sarmizegetusa Regia

Sarmizegetusa
Sarmizegetusa
16 august 2022, 16:35

Contractul referitor la proiectarea şi asistenţa tehnică necesară pentru modernizarea celor 17,2 km de drum a fost semnat, marţi, la sediul CJ Hunedoara, de către preşedintele instituţiei administrative, Laurenţiu Nistor.

„Dezvoltarea turismului în judeţul Hunedoara este strâns legată de investiţiile pe care le facem în infrastructura rutieră. Cetatea dacică de la Sarmizegetusa Regia este unul din principalele obiective turistice din judeţ, iar numărul vizitatorilor creşte de la an la an. Am promis că vom face demersuri pentru modernizarea acestui sector de drum judeţean şi, iată, că facem paşi importanţi în acest sens”, a declarat preşedintele CJ Hunedoara, Laurenţiu Nistor.

Obiectivul proiectului este consolidarea structurii rutiere prin aplicarea mai multor tipuri de structuri stabilite în funcţie de grosimea fundaţiei existente.

Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia a fost vizitată anul trecut de peste 70.000 de turişti.

 

 

sursa agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă