Hram la Mănăstirea Neamț, sub semnul stării de alertă

După două luni în care porțile au fost închise pentru enoriași, curtea Mănăstirii Neamț a fost din nou plină cu credincioși. Înălțarea Domnului, una dintre cele mai importante sărbători pentru creștini este și hramul lăcașului monahal. Vremea nu a fost favorabilă, dar bucuria de a fi la biserică i-a ținut pe oameni uniți în rugăciune.

28 Mai 2020, 18:23 (actualizat 28 Mai 2020, 19:47) |
Hram la Mănăstirea Neamț
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Nici ploaia, nici pandemia nu i-au oprit pe credincioși să meargă la Mănăstirea Neamț, la slujba de Înălțare. Au respectat regulile de distanțare și s-au rugat împreună cu un sobor de preoți, condus de Mitropolitul Moldovei și al Sucevei.

Accesul s-a făcut restricționat chiar și în curtea mănăstirii, iar credincioșii au respectat toate normele.

Înălțarea Domnului, unul dintre cele 12 praznice mari împărătești ale creştinătăţii, este sărbătorită cu mare fast în ziua de joi, din săptămâna a şasea de după Paşti. În tradiţia populară, praznicul amintește de ziua când Iisus s-a ridicat la ceruri de pe Muntele Măslinilor.

Mănăstirea Neamțului sărbătorește hramul Înălțării Domnului de la sfârșitul secolului al XV-lea, când biserica a fost ctitorită de Ștefan cel Mare. Astăzi, în toate lăcașele din ţară şi din străinătate se face și pomenirea eroilor români căzuţi pe câmpurile de luptă, pentru credinţă și libertate.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 7°C 10°C
IASI 3°C 8°C
CLUJ 5°C 6°C
CONSTANTA 11°C 16°C
CRAIOVA 5°C 5°C
BRASOV 6°C 7°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI