Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Hotelul Cişmigiu, renovat şi redeschis în două luni

Hotelul Cişmigiu, unul dintre simbolurile Bucureştiului Interbelic, la parterul căruia funcţiona celebra berărie Gambrinus, va fi redeschis în două luni după ce, în ultimii patru ani, a fost renovat, scrie Adevărul.

02 Aprilie 2012, 13:59 (actualizat 20 Mai 2012, 20:42) |
Hotelul Cişmigiu va fi renovat şi deschis circuitului turistic

Unul dintre punctele de referinţă ale Bucureştiului interbelic, Hotelul Cişmigiu, va fi redeschis în două luni, după ce a fost renovat de compania Hercesa, care l-a cumpărat în 2004.

Hotelul, care a fost construit acum 100 de ani, a trecut prin lucrări de consolidare şi renovare care au costat 15 milioane de euro. Clădirea va cuprinde atât spaţii comerciale la parterul clădirii, spaţii pentru birouri la mezanin şi etajul 1, cât şi un hotel de 4 stele cu 60 de apartamente la etajele superioare. În plus, clădirea va avea 36 de locuri de parcare subterane.

În hotel se va muta şi Institutul Cervantes, iar reprezentanţii companiei Hercesa plănuiesc să redeschidă şi celebra berărie Gambrinus, care era amplasată la parterul vechiului hotel.

Clădirea Hotelului Cişmigiu a fost construită în 1912 de către arhitectul aromân Nicolae Nacu Pissiota. Se spune că a fost prima construcţie ridicată pe Bulevardul Regina Elisabeta. Primul nume al imobilului a fost “Hotel Palace” şi, la timpul respectiv, reprezenta una dintre bijuteriile Micului Paris.

În 1920, hotelul avea o capacitate de 200 de camere şi găzduia cele mai multe delegaţii care ajungeau în "Micul Paris", cum era numit Bucureştiul în acei ani. Construcţia a aparţinut familiei arhitectului până în anul 1948, când a fost naţionalizată de regimul comunist. Atunci i-a fost schimbat numele în Hotel Cişmigiu. În anii ’50, imobilul devine pentru prima oară cămin studenţesc al Facultăţii de Teatru şi Film din Bucureşti. În următorii ani nu a mai fost deloc renovat, astfel că, din anii ’70 şi până la Revoluţie, este închis.

După 1989 redevine cămin pentru studenţii de la actorie. Istoria hotelului e marcată de un accident al unei tinere studente din Basarabia care a murit după ce a căzut în casa liftului. Tragedia fetei a inspirat versurile melodiei Hotel Cişmigiu, interpretat de trupa Vama Veche.

 

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN SOCIAL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 13°C 5°C
IASI 7°C 1°C
CLUJ 8°C 3°C
CONSTANTA 10°C 6°C
CRAIOVA 12°C 10°C
BRASOV 6°C 3°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 21 Februarie 2019, 08:23
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 20-02-2019
Deschidere: 7728.3
Maxim: 7788.85
Mimim: 7687.85
Variatie: 0.27%
BRD
11.76
0.85%
SIF3
0.25
4.17%
SNP
0.34
0.58%
TLV
1.83
3.08%
SNG
32.00
0.47%
FP
0.89
0.56%
M
27.00
0.74%
EL
10.82
2.36%
WINE
18.70
0%
COTE
79.40
0.63%
ARHIVĂ ȘTIRI