Hotărârea de Guvern referitoare la prelungirea stării de alertă cu 30 de zile, începând de vineri, a fost publicată în Monitorul Oficial

Monitorul Oficial
Monitorul Oficial
16 iulie 2020, 23:30

Hotărârea de Guvern stabileşte şi măsurile care se aplică pe durata stării de alertă pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Decizia privind prelungirea stării de alertă a fost adoptată miercuri, în cadrul unei şedinţe extraordinare de Guvern.

„Am adoptat în şedinţa de Guvern o hotărâre cu prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile, iar această decizie este necesară pentru că avem o creştere a numărului de infectări şi o creştere a numărului de decese. Această prelungire a stării de alertă nu vine nici cu restricţii noi, dar, din nefericire, nici cu măsuri noi de relaxare aşa cum ne-am fi dorit pe domeniile care au rămas încă afectate”, a precizat vicepremierul Raluca Turcan, miercuri, la finalul reuniunii extraordinare a Executivului.

În context, Raluca Turcan a menţionat elementele care au determinat prelungirea stării de alertă.

“Există o răspândire comunitară a virusului, avem o creştere a numărului de cazuri, acest virus are un caracter intracomunitar. Avem, evident, şi câteva focare foarte severe, cum ar fi Galaţi, Prahova, Dâmboviţa, Vâlcea, şi avem şi o evoluţie în creştere a numărului de cazuri la Terapie Intensivă. Toate aceste elemente ne fac, în momentul de faţă, să prelungim starea de alertă „, a afirmat Turcan.

(sursa: Agerpres)

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite