Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Horia Roman Patapievici şi-a anunţat demisia de la Institutul Cultural Român

Horia Roman Patapievici şi-a anunţat joi demisia de la conducerea Institutului Cultural Român (ICR). Decizia vine la scurt timp după ce Curtea Constituţională din România a declarat constituţională Ordonaţa Guvernului Ponta de a trece ICR în subordinea Senatului.

02 August 2012, 11:51 (actualizat 02 August 2012, 21:52) |
Horia Roman Patapievici a demisionat de la conducerea ICR
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

VIDEO
Horia Roman Patapievici a demisionat de la conducerea ICR
Horia Roman Patapievici şi-a anunţat, joi, demisia de la conducerea ICR din cauza că nu mai are autonomia de care are nevoie.

"Condiţia de eligibilitate pentru un institut de cultură este să se afle la un grad de autonomie rezonabil de guvernul ţării respective ori de instituţiile pendinte de guvernul respectiv. În România arhitectura instituţională a ICR a fost gândită în felul următor: instituţie autonomă, independentă de Guvern, nedepinzând de ministerul de Cultură sau cel de Externe într-un fel, care să implice subordonare, dar colaborând cu MAE pentru gestiunea filialelor din afara ţării, care din punctul de vedere al politicilor cultura, depindeau exclusiv de ICR şi fără să facă parte din Guvern. Astea au fost condiţiile care au configurat posibilitatea construcţiei unei autonomii, pe baza căreia s-a construit succesul ICR, din 2005 încoace", a declarat fostul director al ICR.

Horia Roman Patapievici susţine că Guvernul Ponta, în mod special ministrul Culturii Puiu Haşotti, au schimbat misiunea ICR.

"Emiterea unei Ordonanţe de Guvern, emisă de Guvernul Ponta, prin care ICR era trecut în subordinea Senatului, de facto a Biroului Permanent, şi lucru încă mai important şi mai grav, în viziunea noastră, prin preambulul Ordonanţei de Urgenţă se găsea cu misiunea schimbată. Există această frază: dacă institutul continuă să funcţionete pe actuala bază instutiţională, fixată prin legea 536, atunci prelungirea efectelor profund negative ale unor stări de lucruri care tin să afecteze cu caracter de permanenţă sentimentul de apartenenţă la naţiunea română a celor stabiliţi vremelnic în alte state se va permanentiza. Prin urmare în viziunea legiuitorului ad hoc, care este Guvernul Ponta, în 2012 arhitectura instituţională care a permis construcţia autonomiei culturale şi de programe a ICR afectează cu titlu de permanenţă sentimentul de apartenenţă la naţiunea română a celor stabiliţi vremelnic în alte state. Aţi putea spune că este o stângăcie a legiuitorului ad hoc. Răspunsul este nu pentru că mai târziu ministrul Culturii Haşotti, care este artizanul acestei schimbări, printr-un răspuns pe care l-a dat societăţii Academice din România spunea trei lucruri: subordonarea faţă de Senat este singura manieră prin care se poate implementa modificarea misiunii ICR. Această misiune constă în consolidarea şi amplificarea sub diferite forme a relaţiilor culturale cu comunităţile româneşti de peste hotare, în scopul păstrării şi perpetuării identităţii naţionale deziderat de o importanţă deosebită în contextul fenomenului de globalizare, inclusiv culturală. Aici sunt mai  multe lucruri importante: accentul pe relaţiile cu comunităţile româneşti şi nu pe legăturile cu comunităţile externe de cultură", a mai explicat el.

Horia Roman Patapievici critică obsesia pentru întărirea identităţii naţionale.

"Apare obsesia legată de întărirea identităţii naţionale şi apare această referinţă foarte importantă, că în contextul globalizării răspunsul României la globalizare este întărirea identităţii naţionale româneşti. În ultima frază, domnul Haşotti identifică limpede care este zona instituţională în care trebuie să se încadreze de acum înainte ICR, şi anume, în comisia pentru politică pentru Externe, Afaceri Europene şi a Românilor de Pretutindeni, de la Senat. În mod interesant Comisia pentru Cultură este absentă. Toate astea arată că aici este vorba de o intenţie şi scopul este, în fond, schimbarea misiunii ICR prin afilierea lui la ICR", a mai explicat fostul preşedinte al ICR.

Alături de Horia Roman Patapievici şi-au dat demisia şi cei doi vicepreşedinţi, Tania Radu şi Mircea Mihăieş, invocând schimbarea misiunii Institutului şi a subordonării politice faţă de Senat.

Curtea Constituţională a României (CCR) a decis, marţi, că Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului prin care Institutul Cultural Român a trecut din subordinea Administraţiei Prezidenţiale în cea a Senatului este constituţională.

Judecătorii au respins sesizarea Avocatului Poporului de neconstituţionalitate a ordonanţei de urgenţă privind unele măsuri în domeniul cultural prin care s-a schimbat încadrarea instituţională a ICR.

Guvernul a modificat, pe 13 iunie 2012,  Legea de funcţionare a Institutului Cultural Român, permiţând inclusiv schimbarea lui Horia-Roman Patapievici de la conducerea instituţiei, până la sfârşitul lunii iunie. Ulterior, premierul Victor Ponta a anunţat că nu intenţionează să-l înlocuiască.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CULTURĂ
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 2°C 0°C
IASI -1°C -3°C
CLUJ -2°C 0°C
CONSTANTA 7°C 3°C
CRAIOVA 0°C 0°C
BRASOV 2°C 0°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 17 Decembrie 2018, 10:32
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 17-12-2018
Deschidere: 8574.48
Maxim: 8580.72
Mimim: 8562.46
Variatie: 0.03%
FP
0.97
0.42%
TLV
2.35
0.64%
SNG
35.90
0%
ALR
3.57
1.71%
SNN
9.89
0%
EL
11.18
0.54%
OLT
0.13
14.97%
SNP
0.36
0.42%
BRD
13.70
0%
CEON
0.32
0%
ARHIVĂ ȘTIRI