Hollywood-ul deplânge moartea Oliviei Newton-John. Travolta: ”Draga mea Olivia, ne-ai făcut vieţile mult mai bune”

Hollywood-ul deplânge moartea Oliviei Newton-John
Hollywood-ul deplânge moartea Oliviei Newton-John
9 august 2022, 08:54

John Travolta, partenerul ei din musicalul „Grease” (1978), a fost unul dintre primii care i-a dedicat câteva cuvinte colegei sale de scenă: „Draga mea Olivia, ne-ai făcut vieţile mult mai bune. Influenţa ta a fost incredibilă. Te iubesc atât de mult. Ne vom vedea mai târziu şi vom fi din nou împreună. Al tău, din prima clipă şi pentru totdeauna”.

Travolta şi-a încheiat mesajul, postat pe Instagram, cu „Danny al tău, John al tău”, referire la personajul pe care l-a interpretat în film, amintit de nenumăraţi actori, regizori şi artişti ca fiind una dintre cele mai mari surse de inspiraţie ale lor.

La câteva minute după ce a aflat de moartea sa, regizorul filmului „Grease”, Randal Kleiser, a trimis o declaraţie pentru The Hollywood Reporter în care a spus că are „inima frântă” şi a amintit de prietenia lor de 40 de ani.

”A fost unică şi amabilă. În peste patru decenii de prietenie, nu a arătat decât dragoste faţă de toţi cei pe care i-a întâlnit. Olivia era exact aşa cum ţi-ai fi imaginat-o. Îmi va lipsi pentru totdeauna”, a adăugat el.

Viola Davis, Antonio Banderas, George Takei, Mia Farrow şi James Gunn s-au numărat printre numele din showbiz care şi-au exprimat condoleanţele.

Academia de la Hollywood, care decernează anual premiile Oscar, s-a pronunţat şi ea, menţionând că „Grease” nu numai că a fost filmul cu cele mai mari încasări din 1978, dar că a devenit „pentru totdeauna” „cuvântul”, referindu-se la idila dintre starurile musicalului.

Olivia Newton-John a murit luni la vârsta de 73 de ani, la ferma ei din sudul Californiei, înconjurată de familie şi prieteni, a anunţat soţul ei, John Easterling, într-un comunicat postat pe reţelele sociale.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite