VIDEO Hiroshima, 77 de ani de la primul bombardament atomic. Guterres: "Armele nucleare sunt o prostie. Ele nu garantează nicio siguranţă, doar moarte şi distrugere"

Hiroshima a marcat 77 de ani de la primul bombardament atomic din lume. Clopotul Păcii a bătut sâmbătă în orașul în care a căzut prima bombă atomică. Oficiali, inclusiv secretarul general al Naţiunilor Unite, avertizând despre o nouă cursă a înarmărilor, după invazia Rusiei în Ucraina.

06 August 2022, 09:52 (actualizat 06 August 2022, 10:00) Știrile TVR |
Hiroshima a marcat 77 de ani de la primul bombardament atomic din lume

Sâmbătă, a sunat Clopotul Păcii, iar mulţimea, inclusiv prim-ministrul Fumio Kishida, care este din Hiroshima, a păstrat un moment de reculegere exact în momentul în care bomba a explodat.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, s-a alăturat miilor de oameni strânşi în Parcul Păcii din centrul oraşului pentru a marca 77 de ani de la bombardamentul care a ucis 140.000 de oameni în 1945, fiind pentru a doua oară când un secretar general al ONU participă la ceremonie.

"Armele nucleare sunt o prostie. Ele nu garantează nicio siguranţă - doar moarte şi distrugere. Trei sferturi de secol mai târziu, trebuie să ne întrebăm ce am învăţat din norul în formă de ciupercă abătut asupra acestui oraş în 1945”, a spus Guterres.

Guterres a evitat menționarea directă a Rusiei, care numeşte invadarea Ucrainei o „operaţiune militară specială”. Rusia a invadat Ucraina pe 24 februarie şi, la scurt timp după aceea, preşedintele rus Vladimir Putin a invocat posibilitatea unui atac nuclear. Conflictul a sporit, de asemenea, îngrijorările cu privire la siguranţa centralelor nucleare din Ucraina, comentează Reuters.

VIDEO Ceremonie comemorare 77 de ani Hiroshima

 

Primarul Hiroshimei, Kazumi Matsui, al cărui oraş anul acesta nu l-a invitat pe ambasadorul Rusiei la ceremonie, a fost mai hotărât şi mai critic faţă de acţiunile militare ale Moscovei în Ucraina.

„În invadarea Ucrainei, liderul rus, ales pentru a proteja vieţile şi bunurile poporului său, le foloseşte ca instrumente de război, furând vieţile şi mijloacele de trai ale civililor dintr-o altă ţară. În întreaga lume, ideea că pacea depinde de descurajarea nucleară câştigă teren”, a spus Matsui.

Joi, ambasadorul Rusiei în Japonia, Mihail Galuzin, a depus flori la un monument din parc şi le-a spus reporterilor că naţiunea sa nu va folosi niciodată arme nucleare.

La 8:15 a.m. pe 6 august 1945, avionul de luptă american B-29 Enola Gay a lansat o bombă numită „Little Boy” şi a distrus oraşul cu o populaţie estimată la 350.000 de locuitori. Alte mii au murit mai târziu din cauza rănilor şi a bolilor legate de radiaţii.

Catastrofa de la Hiroshima a fost urmată de bombardamentul atomic lansat de către armata americană asupra oraşului Nagasaki, pe 9 august, ucigând instantaneu peste 75.000 de oameni. Japonia a capitulat şase zile mai târziu.

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 27°C 23°C
IASI 19°C 17°C
CLUJ 17°C 14°C
CONSTANTA 22°C 22°C
CRAIOVA 22°C 20°C
BRASOV 15°C 14°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI