Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Hidroelectrica a cheltuit pe avocaţi 11,5 milioane de lei în trei ani

Loteria Română conduce în clasamentul entităţilor statului care au cheltuit cei mai mulţi bani pe avocaţi,  cu 20,6 milioane lei, urmată apoi de Electrica (14,5 milioane lei), Hidroelectrica (11,5 milioane lei) şi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS, 11,2 milioane lei).

08 Iulie 2012, 18:59 |
Hidroelectrica

Companiile controlate de statul romăn şi instituţiile publice au cheltuit pe avocaţi, în perioada 2009 - mai 2012, peste 150 milioane lei pentru servicii contractate de la casele de avocatură, cei mai mai mulţi bani fiind cheltuiţi de Loteria Română, Electrica, Hidroelectrica şi AVAS, potrivit unui raport al Corpului de Control al primului-ministru, publicat de Mediafax.

Loteria Română conduce în acest clasament cu 20,6 milioane lei, urmată apoi de Electrica (14,5 milioane lei), Hidroelectrica (11,5 milioane lei) şi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS, 11,2 milioane lei).

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, se află în prezent în insolvenţă.

Alte entităţi ale statului care au mai cheltuit sume importante pentru astfel de contracte juridice sunt Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (5,9 milioane lei), Imprimeria Naţională (5,5 milioane lei), Metrorex (5,2 milioane lei), Tarom (4,9 milioane lei), Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (4,8 milioane lei), Nuclearelectrica (4,3 milioane lei), Oltchim (4,1 milioane lei), Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (2,9 milioane lei), Electrica Serv (2,6 milioane lei), Termoelectrica (2,6 milioane lei).

Raportul analizează situaţia contractelor de asistenţă, consiliere şi reprezentare juridică încheiate între entităţi publice şi case de avocatură.

La începutul lunii trecute, Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă prin care a interzis instituţiilor publice, regiilor autonome şi companiilor naţionale să mai contracteze servicii de consultanţă şi asistenţă juridică dacă dispun deja de personal propriu de specialitate.

Tot atunci, şeful Corpului de control al premierului a cerut instituţiilor şi companiilor de stat să raporteze contractele încheiate cu firmele de avocatură, parte din acţiunile de audit solicitate de premierul Victor Ponta la preluarea mandatului.

Ministerul Economiei a descoperit recent, în cazul auditului Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia (SNLO), o serie de nereguli care au dus la prejudicierea semnificativă atât a bugetului companiei, cât şi a bugetului de stat.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ECONOMIE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 13°C 12°C
IASI 11°C 13°C
CLUJ 11°C 11°C
CONSTANTA 12°C 11°C
CRAIOVA 13°C 11°C
BRASOV 11°C 9°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 20 Martie 2019, 10:06
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 20-03-2019
Deschidere: 7947.65
Maxim: 7953.1
Mimim: 7939.63
Variatie: 0.07%
BRD
12.70
1.58%
SNG
30.40
0.33%
SNP
0.36
1.11%
FP
0.89
0.45%
TLV
2.08
1.46%
TGN
335.00
0.3%
EBS
158.85
1.58%
EL
10.06
2.02%
COTE
77.20
0.13%
TEL
20.80
0.24%
ARHIVĂ ȘTIRI