Harta disperării: focare de COVID-19 extinse, spitale pline și multe decese

Se extind focarele de Covid-19 de la centre sociale din țară. În Craiova, numărul celor infectați a urcat vertiginos de la o zi la alta, pe măsură ce vin rezultatele testelor. Trei au pierdut lupta cu temutul virus. Sunt 131 de persoane care au acum covid. Focare sunt și în două centre din judeţul Iaşi. Dar și în Galați.

14 August 2020, 20:18 |
Harta disperarii
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Situația provocată de noul coronavirus devine pe zi ce trece tot mai greu de controlat în țară.

Apar noi focare iar cele deja cunoscute se extind.

La Craiova, încă două persoane au murit după ce s-au infectat într-un cămin de bătrâni. Astfel, bilanțul a ajuns la trei morți în doar două zile.

Situația este alarmantă, pentru că numărul total al îmbolnăvirilor a ajuns la 131, în ultimele două săptămâni.

Până ieri, erau confirmate 58 de cazuri în rândul persoanelor îngrijite aici, dar și al personalului. Astăzi, au fost raportate alte 5 cazuri.

Prefectul a cerut o nouă anchetă la cămin, iar polițiștii din Dolj au întocmit dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

Inspectorii de sănătate spun că este vorba despre transmitere comunitară în acest caz, iar angajații ar fi cei care ar fi adus virusul în centru.

În județul Iași, 43 de persoane - dintre care 34 de beneficiari și 9 angajaţi - din Unităţile de Asistenţă de la Bivolari şi Răducăneni, sunt infectate cu SARS-CoV-2.

În total, 5 persoane au fost internate la spital. La Răducăneni, pacientul zero ar fi o infirmieră asimptomatică.

În centrul cu probleme din comuna Bivolari nu se știe exact cum a ajuns virusul în unitate.

Numărul persoanelor pozitive din cele două unități ar putea fi mai mare, deoarece sunt așteptate rezultate și de la alte 52 de teste care au avut rezultat incert.

Probleme sunt și în Galați. În centrul medico-social de la Pechea care este administrat de către Primăria Galați sunt 21 de cazuri de Covid-19.

21 de persoane au fost deja transferate la spitalele suport covid din județ, iar celelalte au fost izolate în centru.

De la începutul pandemiei, alte două centre de bătrâni din Galați au fost lovite de noul coronavirus și 65 dintre ei au decedat.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 19°C 20°C
IASI 17°C 19°C
CLUJ 17°C 17°C
CONSTANTA 19°C 20°C
CRAIOVA 20°C 20°C
BRASOV 16°C 19°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI