Harghita. Urși îndepărtați de jandarmi la Băile Tușnad. O ursoaică a intrat într-un magazin din stațiune

Jandarmii harghiteni au intervenit, duminică seara şi luni dimineaţa, pentru îndepărtarea unor urşi din staţiunea Băile Tuşnad, într-unul dintre cazuri o ursoaică intrând într-un magazin din localitate, în căutare de hrană.

15 Iunie 2020, 09:39 (actualizat 15 Iunie 2020, 20:13) |
Proiect: Garduri electrice împotriva urșilor

Biroul de presă al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Harghita a informat că, în ultimele 12, ore s-au primit patru apeluri la numărul de urgenţă 112, care semnalau prezenţa unor urşi în staţiune.

Primul apel anunţa că o ursoaică şi trei pui ar fi intrat într-un magazin din staţiune. Din cele relatate de femeia care a sunat la numărul de urgenţă, ursoaica a fost atrasă de alimentele din magazin.

A fost trimis imediat în zonă un echipaj de jandarmerie din cadrul Detaşamentului 1 Jandarmi Mobil. Până la sosirea acestuia, la faţa locului a intervenit un jandarm montan din cadrul Postului Băile Tuşnad, care a reuşit îndepărtarea ursoaicei.

La mai puţin de o oră, a fost primit cel de-al doilea apel, un bărbat anunţând despre prezenţa unui urs în mijlocul staţiunii. Şi acesta a fost îndepărtat de echipajul de jandarmi aflat în zonă.

În acelaşi timp, ursoaica a revenit în staţiune şi a încercat din nou să intre în magazinul din localitate, fiind îndepărtată din nou.

Aproape de miezul nopţii a fost primit cel de-al treilea apel, de la o femeie care anunţa prezenţa unui urs la o ghenă de gunoi, animalul fiind alungat înspre pădure.

Luni dimineaţă, în jurul orei 3,00, a fost primit al patrulea apel, prin care un bărbat semnala prezenţa unei ursoaice cu trei pui la uşa garajului propriu din aceeaşi staţiune. Ursoaica a fost îndepărtată înspre pădure.

Echipajul de jandarmerie care a acţionat a rămas în zonă pentru a se asigura că urşii nu mai revin.

Jandarmii le reamintesc oamenilor că este recomandat ca, de fiecare dată când sunt martori ai unor astfel de situaţii, să sune la 112, să nu încerce să intervină, să nu hrănească animalele sălbatice, să aibă grijă unde depozitează resturile menajere şi să nu se apropie de urşi pentru a-i filma sau fotografia.

 

 

sursa

agerpres.ro

CUVINTE CHEIE
 
Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 12°C 7°C
IASI 6°C 3°C
CLUJ 10°C 10°C
CONSTANTA 12°C 9°C
CRAIOVA 10°C 8°C
BRASOV 10°C 7°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI