Hărțuirea va fi pedepsită mai aspru. Amenda ar putea ajunge la 100 de mii de lei

24 aprilie 2018, 09:59

Şapte din zece femei nu se aşteaptă să intervină cineva dacă sunt hărţuite în spaţiul public. Opt din zece spun că nu se simt în siguranţă când merg pe stradă, noaptea, iar patru din zece se tem şi ziua.

Un proiect de lege care interzice orice comportament de hărţuire, hărţuire sexuală şi psihologică în spaţiul public şi privat a fost adoptat de Senat.

Poliţiştii se vor alătura inspectorilor de muncă şi celor de la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în lupta împotriva hărţuirii. Problema e că astfel de fapte sunt foarte greu de dovedit, spun experţii.

Legea va merge spre promulgare dacă va fi votată şi de Camera Deputaţilor. Acum, chiar şi faptele vizate de legea penală rămân de cele mai multe ori nepedepsite, în lipsa probelor.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă