Hărți de hazard. Proiect de milioane de euro pentru a reduce riscul în fața inundațiilor, încă necunoscut de autoritățile locale

România deține hărți de hazard care indică cu precizie ridicată dacă apele ar urma să iasă din matcă. Dar autoritățile locale nici măcar nu știu de existența lor și nu e de mirare că inundațiile continuă să ruineze comunități întregi. Aplicația este creată printr-un proiect european de aproape 50 de milioane de euro și a fost folosită de Apele Române inclusiv la inundațiile de luna trecută.

08 Iulie 2021, 21:44 |

Hărțile de hazard au fost puse la dispoziția autorităților, în special consiliilor județene, de 6 ani.

Apele Române le-au folosit și la inundațiile din Vrancea, de luna  trecută, pentru a vedea unde pot interveni echipajele de urgență.

Apele Putnei au fost mai mari cu 3 cm decât în 2005, însă hărțile au ajutat la scăderea considerabilă a pagubelor.

Ministrul Mediului recunoaște că următorul pas, construirea infrastructurii, este greu de realizat. Din lipsa banilor.

Însă până la construirea barajelor și digurilor, hărțile pot fi de ajutor și pentru cetățeni. Le pot consulta pentru a evita zonele cu risc de inundație, spre exemplu, atunci când vor să își construiască o casă.

Aplicația hărților de hazard a costat 47 de milioane de euro, 80% fiind bani europeni.

Specialiștii de la Apele Române susțin că au fost evitate cu aceste hărți pagube anuale de peste 1 miliard de euro.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 13°C 15°C
IASI 12°C 14°C
CLUJ 12°C 12°C
CONSTANTA 12°C 13°C
CRAIOVA 11°C 12°C
BRASOV 12°C 12°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI