Haos pe aeroporturi din cauza lipsei de personal. Restructurările din timpul pandemiei afectează acum cursele internaționale

Cei care pleacă în vacanţă sau o călătorie de afaceri, cu avionul, trebuie să se înarmeze cu multă răbdare. Cererea pentru bilete este foarte mare, însă companiile aeriene nu mai au la fel de mulţi angajaţi ca înaintea pandemiei. Restructurările din sectorul aerian dar şi grevele personalului navigant au accentuat haosul de pe aeroporturi.

05 Iulie 2022, 15:17 (actualizat 05 Iulie 2022, 15:30) Știrile TVR |

Pe aeroportul din Hamburg, pasagerii aşteaptă cu orele la coadă pentru controlul de securitate. Mulţi dintre cei care visau să plece în vacanţă pierd avionul şi speră că vor reuși să se îmbarce a doua zi.

“Am stat la coadă timp de patru ore, în această dimineaţă. Din păcate, ghişeul s-a închis. Acesta este motivul: următoarea cursă. Vor fi aici până la ora 9 seară. Şi apoi, din nou, la 3.30 dimineaţa”.

“Nu e deloc hazliu. Am o săptămână de vacanţă şi nu mi-a rămas mare lucru din ea”.

În Suedia, negocierile dintre conducerea unei mari companii aeriene şi piloţii săi au eşuat, iar aceştia vor intra în grevă, pentru că nu li se măresc salariile. Așa că pasagerii s-au trezit cu planurile de vacanță date peste cap.

“Trebuia să zbor şi să mă întâlnesc cu prietenii mei în Split. Dar asta nu e va întâmpla, nu cu SAS, în orice caz, aşa că vom vedea dacă putem găsi alt zbor”.

De asemenea, o companie aeriană low cost britanică a anulat câteva sute de zboruri. La fel și un operator belgian a renunțat la 700 de curse pe perioada vacanței de vară, pentru că personalul angajat nu mai face față solicitărilor.

DIDIER BRECHAMIER, consultant economic: “Am observat această lipsă a personalului în Statele Unite, Europa şi, desigur, în Franţa. Nicio ţară din lume nu a anticipat că această cerere pentru călătorii va creşte atât de mult, atât de repede”.

Potrivit experților, mulți angajați ai sectorului aviatic care și-au pierdut locurile de muncă în pandemie s-au reorientat și au găsit slujbe, în special în domeniul comerțului electronic. Pentru recrutarea unor noi specialiști în domeniul aviatic este nevoie de timp.

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN EXTERN
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 29°C 27°C
IASI 24°C 24°C
CLUJ 21°C 19°C
CONSTANTA 24°C 26°C
CRAIOVA 23°C 22°C
BRASOV 22°C 23°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI