Haos în nordul Europei, trafic perturbat după primele zăpezi. Ploi în estul continentului și risc de inundații

Iarna începe să cuprindă Europa. În ţările nordice a nins în cantități record și pe zone întinse sunt coduri portocalii, iar traficul este grav perturbat. Iar acolo unde nu a nins, plouă intens și există risc major de inundații. În Serbia, un baieţel a murit înecat și în mai multe regiuni este stare de urgenţă.

21 Noiembrie 2022, 21:19 (actualizat 21 Noiembrie 2022, 21:37) Știrile TVR |

SUEDIA
Iarna a venit în Suedia brusc și în forță. În mai puțin de 24 de ore, o uriașă furtună a adus cantități importante de zăpadă și a generat haos în aproape toată jumătatea de sud a țării. Este cod portocaliu în regiunea capitalei Stockholm și multe curse de tren și autobuz au fost anulate.


DANEMARCA
Situația nu este mai bună nici la vecinii danezi, unde prima zăpadă din an a generat probleme în special pe autostrăzi. Doar în primele ore ale dimineții autoritățile au raportat zeci de accidente ușoare din cauza condițiilor meteo, iar în orașe au fost scoase plugurile, pentru a curăța asfaltul.

MUNTENEGRU
Spre estul continentului, ploile sunt cea mai mare amenințare în acest sfârșit de noiembrie. În nordul statului Muntenegru, în doar 24 de ore s-a înregistrat o cantitate medie de precipitații, de peste 150 de litri pe metru pătrat, ceea ce a făcut ca multe râuri să-și iasă din matcă. Cea mai îngrijorătoare este situația râului Morača, care traversează și capitala Podgorica, și al cărui nivel a crescut în ultima săptămână cu aproape 10 metri, de zece ori peste nivelul obișnuit al acestei perioade.

SERBIA
Stare de urgență și în mai multe regiuni din Serbia, unde ploile abundente au umflat apele mai multor râuri. Un băiețel de 2 ani a murit înecat și zeci de locuințe și spații comerciale au fost inundate.

Apa care mi-a intrat în casă a ajuns până la 70 de cm înălţime.

Este o ruşine. Pentru noi că aruncăm toate gunoaiele în râu şi o ruşine pentru autorităţi, că nu fac suficient.

Apele învolburate au distrus și infrastructura, iar multe drumuri regionale sunt impracticabile. Autoritățile avertizează că peste o mie de locuințe de pe malurile mai multor râuri riscă să fie inundate. În unele regiuni a fost trimisă armata, să ajute localnicii cei mai vulnerabili în fața intemperiilor.

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CRAWL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 6°C 6°C
IASI 4°C 5°C
CLUJ 2°C 4°C
CONSTANTA 4°C 5°C
CRAIOVA 7°C 8°C
BRASOV 0°C 1°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI