Hans Klemm: Întâlnirea dvs, domnule președinte, cu președintele Trump, e cel mai important eveniment bilateral, poate chiar de generații

4 iulie 2017, 18:20

Parteneriatul strategic cu SUA a influențat decisiv evoluția României, a declarat  președintele Klaus Iohannis la recepția organizată cu ocazia Zilei Indepenedenței SUA. Șeful statului a afirmat că românii știu astăzi că valorile democratice nu pot fi negociate. Președintele a vorbit despre întâlnirea sa din urmă cu o lună cu președintele Donald Trump, dar și despre Parteneriatul Strategic cu SUA.

Statele Unite rămân principalul garant al securității României, a mai spus  președintele Klaus Iohannis. Șeful statului  a susbliniat că România „își aduce o contribuție consistentă și apreciată inclusiv pentru securitatea SUA”.  „Veți găsi mereu în România un aliat, un partener și un prieten pe care vă puteți baza”, le-a transmis șeful statului reprezentanților Statelor Unite.

La rândul său, ambasadorul american la București, Hans Klemm, a apreciat că  întâlnirea dintre președintele Iohannis și preșdintele Trump este  „cel mai important eveniment bilateral de mulți ani, poate chiar de generații”. Klemm a felicitat România și pe președintele Iohannis pentru eforturile de a lupta împotriva corupției. Sprijinim România și lupta împotriva corupției, a subliniat ambasadorul american.

Ambasada SUA la București va îndeplini angajamentul președintelui Donald Trump de a consolida și mai mult parteneriatul strategic cu România, a dat asigurări ambasadorul Hans Klemm. „Ambasada mea va îndeplini acum angajamentul președintelui meu de a consolida și mai mult parteneriatul nostru strategic. În această toamnă vom găzdui cea mai numeroasă misiune comercială care a ajuns vreodată în România și vom încuraja investițiile dintre țările noastre, în ambele direcții”, a subliniat Hans Klemm.

Klemm a adăugat că acest lucru poate fi realizat „cu eficiență maximă” în România, „într-un cadru de politici stabil, previzibil, transparent, caracterizat de consultare veritabilă cu toți actorii implicați, inclusiv cu investitorii străini”.

Declarații Hans Klemm, ambasadorul SUA la București:

  • Bun venit la Ambasada SUA, când serbăm independența noastră
  • Așa cum președintele Trump v-a transmis, românii și americanii iubesc libertatea, sunt mândri de cultura lor, au tradiții bogate
  • Un alt lucru pe care-l împărțim este dragostea pentru sport
  • Anul acesta se împlinesc 70 de ani de când Jackie Robinson a spart barierele discriminării
  • Suntem încântați s-o avem la București pe fiica sa
  • România si SUA sărbătoresc 20 de ani de Parteneriat Strategic
  • Ambasada mea isi va indeplini angajamentul președintelui Trump de a consolida Parteneriatul nostru Strategic
  • Susținem România în angajamentul său de a investi 2 la sută din PIB pentru Apărare
  • Întâlnirea dv, domnule președinte, cu președintele Donald Trump, a fost cel mai important eveniment bilateral de mulți ani, poate chiar de generații
  • Vă felicit pentru eforturile dvs de a lupta împotriva corupției
  • Sprijinim România și lupta împotriva corupției

Declarații Klaus Iohannis, președintele României:

  • Sunt încântat să particip din nou la Ziua Independenței
  • În numele poporului român transmit calde felicitări întregii națiuni americane, în această zi specială
  • După 241 de la semnarea Declaratiei, 4 iulie e o zi fundamentală nu doar pentru poporul american, ci pentru întreaga lume
  • Lumea in care trăim nu ar fi fost la fel fără acest moment de cotitură
  • Trebuie să fim mai apropiati ca niciodată pentru a ne apărea valorile fundamentale și securitatea colecitvă
  • Sărbătorim două decenii de la lansarea  Parteneriarului strategic, care a influențat decisiv evolutia României în acești 20 de ani
  • România a învățat, inclusiv cu sprijinul Statelor Unite, ce înseamnă forța democrației și respectul față de justiție, stat de drept și transparență
  • Cetățenii români știu astăzi că valorile democratice nu pot fi negociate
  • Acestea sunt principii înscrise și în Declarația de Independență a Statelor Unite ale Americii și, iată, ele aduc popoarele noastre cu atât mai aproape
  • Cetățenii României de azi și-au demonstrat maturitatea și verticalitatea morală. Acum este timpul ca țara să fie guvernată responsabil și predictibil, punând interesul cetățeanului pe primul loc și dovedind partenerilor noștri străini că România este același partener stabil, care își respectă angajamentele asumate.
  • Celebrăm astăzi Ziua Națională a Statelor Unite la mai puțin de o lună de la vizita pe care am efectuat-o la Washington.
  • Am avut întâlniri excelente și deosebit de fructuoase la nivelul Congresului și al Administrației americane, culminând, desigur, cu întâlnirea din 9 iunie cu președintele Donald Trump.
  • Această întâlnire, ca de altfel întreaga vizită la Washington, a reprezentat o reconfirmare a angajamentului Statelor Unite pentru dezvoltarea și extinderea Parteneriatului nostru Strategic și pentru securitatea regiunii noastre, inclusiv a României.
  • De asemenea, a fost o recunoaștere a capacității României de a fi furnizor de securitate și de a acționa ca stat-pilon în regiune, pentru proiectarea valorilor noastre comune.
  • Am stabilit, așadar, împreună cu Președintele Trump, să ne amplificăm eforturile pentru aprofundarea Parteneriatului Strategic, în toate domeniile sale.
  • Trebuie să aducem la nivelul de excelență al cooperării politico-militare și de securitate și cooperarea economică, respectiv cea culturală, inclusiv pe palierul cercetării și inovării.
  • Este important să intensificăm schimburile comerciale și investițiile capitalului american în România, dar și susținerea interesului oamenilor de afaceri români pentru piața americană, recent dovedit de participarea – tot mai numeroasă de la an la an – a companiilor românești la evenimentul «Select USA».
  • Pentru ca România să atragă companii americane, de exemplu – este foarte importantă asigurarea unui climat general atractiv și stabil, cu un cadru legislativ predictibil și transparent, cu o birocrație redusă și respect față de statul de drept.
  • Sper ca noul Guvern instalat să ia aminte la aceste principii fundamentale.
  • Pentru România, așa cum spuneam și la Washington, dar și la Berlin, și la Bruxelles, întărirea constantă a relației transatlantice este vitală.
  • Ea este esențială pentru civilizația democratică occidentală
  • Statele Unite sunt foarte importante pentru Uniunea Europeană, dar, în același timp și în egală măsură, o Uniune unită și puternică este importantă pentru Statele Unite ale Americii
  • Sunt convins că acest adevăr este, tot mai mult, din ce în ce mai mult, conștientizat pe ambele maluri ale Atlanticului, iar România va continua să susțină activ acest obiectiv
  • În ceea ce privește dimensiunea militară a relației noastre, care este excelentă atât la nivel bilateral, cât și în cadrul NATO, Statele Unite rămân principalul garant al securității României, care, la rândul său, își aduce o contribuție consistentă și apreciată, inclusiv pentru securitatea SUA
  • Salut încă o dată creșterea consistentă propusă de președintele Trump pentru finanțarea activităților militarilor americani, prin Inițiativa de Reasigurare Europeană, inclusiv pe teritoriul României
  • Amintesc, în acest context, că în această lună se va desfășura, și în România, impresionantul exercițiu Saber Guardian 2017, care reflectă, o dată în plus, gradul avansat al cooperării și interoperabilității noastre militare
  • Sunt convins că, după întâlnirea cu Președintele Trump, relația dintre România și Statele Unite este mai puternică decât oricând și are, așa cum a punctat Președintele Trump, un viitor «foarte, foarte luminos»
  • Închei prin a ura «La mulți ani!» Statelor Unite ale Americii
  • Veți găsi mereu în România un aliat, un partener și un prieten pe care vă puteți baza!

În 2017, se împlinesc 241 de ani de la Declaraţia de Independenţă a Statelor Unite.

Ziua Naţională a SUA marchează adoptarea Declaraţiei de independenţă, ratificată de Congres în 4 iulie 1776, prin care cele treisprezece colonii ale Marii Britanii din America de Nord s-au declarat independente faţă de Regatul Unit al Marii Britanii.

«Noi considerăm aceste adevăruri evidente, că toţi oamenii sunt egali, că ei sunt înzestrați de Creator cu anumite Drepturi inalienabile, că printre acestea sunt Viaţa, Libertatea şi căutarea Fericirii. Că, pentru a asigura aceste drepturi, Guverne sunt instituite printre oameni, izvorând puterile lor doar din consimţământul celor guvernaţi, Că atunci când orice Formă de Guvernare devine distructivă acestor scopuri, este dreptul poporului de a o modifica sau elimina, şi să instituie nouă Guvernare, stabilindu-i fundaţia pe astfel de principii şi organizandu-i puterile în asemenea formă, încât să le pară lor cel mai probabil să producă Siguranţă şi Fericire» se afirmă în Declaraţia de independenţa a Statelor Unite ale Americii.

Ziua Naţională a SUA şi simbolurile americane

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite