Handbal masculin: România s-a clasat pe locul 3 la Trofeul Carpaţi, după 33-25 cu Algeria

Handbal masculin: România - Algeria / Facebook. FRH
Handbal masculin: România - Algeria / Facebook. FRH
29 decembrie 2022, 20:39

Tricolorii, care au pierdut, miercuri, surprinzător în semifinale în faţa Slovaciei (30-31), au dominat jocul de la un capăt la altul şi au câştigat fără emoţii.

În prima repriză, România a avut un avans maxim pe tabelă de cinci goluri, 13-8 (min. 19), după patru goluri consecutive, Algeria s-a apropiat la un singur gol, 15-14 (min. 28), dar la pauză scorul a fost de 18-14 pentru echipa antrenată de spaniolul Xavi Pascual.

În partea secundă, tricolorii s-au desprins în premieră la şapte goluri, 23-16 (min. 38), dar în min. 49 diferenţa era de doar trei goluri, 26-23. România a dominat finalul şi a încheiat cu o victorie la opt goluri, 33-25.

Pentru România au marcat Nicuşor Negru (8 goluri), Octavian Bizău (5), Alexandru Tărîţă (3), Tudor Botea (3), Tudor Buguleţ (3), Javier Humet (2), Călin Dedu (2), Alexandru Ghivil (2), Nicolae Ungureanu (2), Robert Nagy (2), Gabriel Cumpănici (1). Portarul Ionuţ Iancu a avut o prestaţie remarcabilă, cu mai mult de zece intervenţii.

Golurile africanilor au fost reuşite de Hichem Daoud (7), Ayyoub Abdi (3), Nori Selim Benhalima (3), Bastien Khermouche (2), Hichem Kaabache (2), Messaoud Berkous (2), Yacine Djedid (2), Zohir Naim (2), Reda Arib (1), Khalifa Ghedbane (portar – 1).

Khalifa Ghedbane, portarul lui CS Dinamo Bucureşti, pe lângă cele câteva mingi apărate, a reuşit să marcheze în poarta României, din propriul semicerc.

Finala turneului va opune echipele Egiptului şi Slovaciei, joi seara (ora 19:15), amintește Agerpres.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite