Handbal feminin: România a fost învinsă de Norvegia cu 28-20, la EURO 2020

Naţionala României a fost învinsă de Norvegia cu scorul de 28-20 (13-13), luni seara, la Kolding, în ultimul lor meci din Grupa D a Campionatului European de handbal feminin - EHF EURO 2020, care are loc în Danemarca.

08 Decembrie 2020, 09:28 (actualizat 08 Decembrie 2020, 09:40) |
Cristina Neagu. Handbal feminin / FOTO: www.tvr.ro

Cu excepţia ultimului sfert de oră, România a jucat mai bine decât în partidele cu Germania (19-22) şi Polonia (28-24).

Timp de 45 de minute, România a pus mari probleme multiplei campioane europene, mondiale şi olimpice. Tricolorele au cedat în ultimul sfert de oră, când ratările (inclusiv două de la 7 metri), oboseala, având în vedere banca scurtă a echipei noastre, şi jocul de apărare care nu a mai funcţionat au dus la diferenţa de pe tabelă, notează Agerpres.

Începutul de meci a fost curajos pentru echipa antrenată de Bogdan Burcea, care a condus cu 2-1, 3-2 şi 4-3, dar Norvegia a reuşit să se desprindă la 8-5. România nu a cedat şi a revenit, egalând 8-8. Scandinavele s-au mai distanţa o dată pe tabelă, la 12-8, dar a urma un nou ''comeback'' al echipei României, astfel că la pauză scorul era egal, 13-13.

În prima parte a reprizei secunde, România a irosit mai multe şanse de a trece în avantaj, însă a izbutit acest lucru în min. 40, 16-15, iar apoi a avut 17-16 (42). Norvegia a fructificat în continuare erorile tot mai dese ale echipei României şi a întors scorul, la 19-17 (45), după care scorul a început să ia proporţii, 22-18 (48), 23-20 (51). România nu a mai marcat în ultimele nouă minute, iar Norvegia a punctat de cinci ori, scorul final fiind 28-20.

România a avut în cei doi portari, Dumanska în prima repriză (6 mingi apărate - 32%) şi Dedu în a doua (9 mingi apărate - 39%), cele mai bune jucătoare ale sale în acest meci.

Golurile noastre au fost marcate de Lorena Ostase 6, Cristina Neagu 4 (din 16 aruncări), Eliza Buceschi 4, Laura Popa 3, Cristina Laslo 2, Ana Maria Iuganu 1.

Pentru Norvegia au înscris Camilla Herrem 6 goluri, Stine Oftedal 5, Kari Dale 5, Nora Mork 4, Malin Aune 3, Veronica Kristiansen 2, Heidi Loke 1, Stine Skogrand 1, Henny Reistad. Portarul Katrine Lunde a avut un procentaj remarcabil, 43%, cu 15 mingi parate.

În celălalt meci al grupei, Germania a remizat cu Polonia, 21-21.

România s-a clasat pe locul al treilea în Grupa D, cu 2 puncte, devansată de Norvegia, 6 puncte, Germania, 3 puncte, dar terminând înaintea Poloniei, 1 punct. Primele trei clasate s-au calificat în Grupa principală II, Norvegia urmând să continue cu 4 puncte, Germania cu 2, iar România cu 0. Primele trei clasate în Grupa C vor fi adversarele României în faza următoare, în mod cert una dintre ele fiind Croaţia. Pentru celelalte două poziţii se luptă Ungaria, Serbia şi Olanda.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 6°C 11°C
IASI 5°C 12°C
CLUJ 8°C 9°C
CONSTANTA 6°C 6°C
CRAIOVA 11°C 13°C
BRASOV 5°C 8°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI