Handbal feminin. Grupă infernală pentru CSM București în Champions League
Cristina Neagu, liderul incontestabil al CSM-ului, spune că o victorie a, tigroaicelor la Rostov le-ar fi ușurat foarte mult misiunea în grupa principală a Ligii Campionilor. Calificarea în sferturi reprezintă următorul obiectiv al echipei antrenate de Adrian Vasile.
Cristina Neagu spune că Metz i se pare echipa cea mai dificilă, fiind într-o evidentă creștere de formă în ultimele două sezoane în Liga Campionilor, însă și Vipers a ajuns în Final Four anul trecut.
CSM Bucureşti a fost învinsă în deplasare de formaţia rusă Rostov pe Don, cu scorul de 23-22 (14-7), sâmbătă, în ultimul lor meci din Grupa B a Ligii Campionilor la handbal feminin.