Uitați- vă cu atenție în dulap la hainele pe care le aveți și donați tot ceea ce vă este de prisos. Este îndemnul voluntarilor de la Crucea Roșie în parteneriat cu un mall din Capitală, locul în care s-a deschis un magazin cu rafturi goale. După ce vor fi sortate și curățate, hainele vor ajunge la familiile nevoiașe din toată țara.
Acest magazin, dintr-un cunoscut centru comercial din Capitală, este unul cum nu vezi. Rafturile sunt goale, iar umeraşele atârnă stinghere. E numit Empty shop sau magazinul gol. Un loc care poate fi umplut doar cu ajutorul cumpărătorilor cu suflet. Ei au venit în număr mare şi au reuşit să dea viaţă magazinului. Oameni au donat mii de articole vestimentare pentru cei cu posibilităţi reduse.
În cele două zile de când magazinul a fost deschis au fost deja donate câteva tone de haine. Daca vreţi să contribuiţi, puteţi să faceţi acest lucru până pe data de 19 mai. De sortarea şi distribuirea hainelor în zonele sărace ale ţării se vor ocupa voluntarii de la Crucea Roşie .
O parte dintre articolele donate au fost trimise la curăţătorii pentru igienizare. Iniţiatorii proiectului speră să se strângă suficient de multe pentru ca un număr cât mai mare de oameni să fie ajutaţi.
The Empty shop se află la cea de a doua ediţie. Anul trecut s-au strâns peste 70 de tone de haine, care au ajuns la aproape 800 de familii nevoiaşe.