Guvernul urmează să adopte, în ședința de joi, rectificarea bugetară

Ludovic Orban ședință de guvern
Ludovic Orban ședință de guvern
28 noiembrie 2019, 09:15

„Rectificarea bugetară este pe agenda Guvernului în ședința de mâine (joi – n.r.). Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației primește 1.763,7 milioane lei, iar această sumă va avea ca principală destinație Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL – n.r.), pentru care, în ultima perioadă, s-au înregistrat peste 2.500 de solicitări de transfer pentru lucrări sau servicii executate. Acestea vor fi onorate în ordinea cronologică a înregistrării lor, în conformitate cu reglementările în vigoare. Și, așa cum am mai declarat, fără conotații politice! Astfel, efectul economic imediat va fi reflectat în activitatea operatorilor economici și a autorităților publice locale care implementează proiecte finanțate prin PNDL”, a scris Ion Ștefan, pe Facebook.

Ministerul Finanțelor Publice a publicat, marți, proiectul Ordonanței de Urgență a Guvernului cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2019, care prevede pentru anul în curs un deficit bugetar estimat de 4,3% din Produsul Intern Brut.

De asemenea, conform proiectului, veniturile bugetului general consolidat se diminuează, pe sold, cu suma de 18.356,9 milioane lei, din care 10.488,2 milioane lei influențe ale veniturilor din economia internă și 7.868,7 milioane lei influențe din venituri din fonduri externe nerambursabile.

Bugetele serviciilor secrete au fost majorate cu peste 25 de milioane de lei, cu excepția Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS).

Bugetul Serviciului Român de Informații (SRI) are cea mai mare creștere, de 20,734 milioane lei, după ce la rectificarea din august insttituția a mai primit o majorare de peste 396 de milioane de lei.

Serviciul de Informații Externe (SIE) primește un plus de 3,9 milioane lei, iar Serviciul de Pază și Protecție are un buget majorat cu 950.000 de lei.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă