Guvernul slovac a căzut în urma unei moţiuni de cenzură. Preşedinta țării trebuie să desemneze un nou premier

15 decembrie 2022, 20:57

Slovacia, ţară membră a UE şi NATO şi care a livrat arme Ucrainei pentru a o ajuta în faţa agresiunii Rusiei, trece printr-o criză politică după ce partidul liberal-libertarian SaS (Libertate şi Solidaritate) s-a retras de la guvernare în urma unui lung conflict cu ministrul de finanţe Igor Matovic, şeful principalului partid de guvernământ, OLaNO (‘Oameni Obişnuiţi şi Personalităţi Independente’).

Dintre cei 150 de deputaţi, 78 au votat pentru demiterea guvernului.

Căderea acestuia nu implică însă organizarea alegerilor anticipate, a căror convocare este îngreunată de prevederile din Constituţie.  Prin urmare, preşedinta Zuzana Caputova va trebui să desemneze un nou premier care să-şi asume conducerea guvernului în cele 14 luni rămase până la următoarele alegeri la termen.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite