Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Guvernul revine : Codul de procedură civilă, amânat până la 15 februarie, nu până la 1 iulie

Decizia Guvernului vine în contextul în care Comisia Europeană menţiona, în raportul privind MCV dat publicităţii, miercuri, că "intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă este în continuare prevăzută pentru februarie 2013".

30 Ianuarie 2013, 16:44 |
Decizie

Guvernul a revenit asupra anunţului iniţial privind amânarea Codului de procedură civilă şi a precizat că data la care noul Cod va intra în vigoare este 15 februarie, şi nu 1 iulie.

Iniţial, Guvernul anunţase că a decis, prin ordonanţă de urgenţă, amânarea intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă până la 1 iulie, pentru finalizarea procedurii de reexaminare a propunerii privind degrevarea instanţelor judecatoresti, precum şi pentru pregătirea judecătorilor şi întregului sistem judiciar.

Ordonanţa de urgenţă modifică Legea 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

"Guvernul a adoptat prin această ordonanţă de urgenţă amânarea intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă pentru o perioadă necesară finalizării procedurii de reexaminare a propunerii legislative privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pregătirii judecătorilor şi întregului sistem judiciar în vederea aplicării noilor dispoziţii ale Codului procesual civil. Totodată, ordonanţa abrogă dispoziţiile din Codul de procedură civilă a căror neconstituţionalitate a fost constatată prin Decizia Curţii Constiţutionale nr. 967/2012", informează Guvernul.

Ordonanţa prorogă până la 1 iulie 2013 şi termenul de intrare în vigoare a Legii 115/2012 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, pentru corelarea cu data intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă.

"Urgenţa actului normativ este justificată de faptul că neadoptarea măsurilor ar duce la blocaje la nivelul instanţelor şi la sporirea numărului proceselor având ca obiect judecarea recursurilor, în condiţiile în care infrastructura necesară funcţionării noului sistem procesual civil nu este suficientă. Prin urmare, intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă se amână pana la data de 1 iulie 2013", transmite Guvernul.

CONTEXT

Decizia Guvernului vine în contextul în care Comisia Europeană menţiona, în raportul privind MCV dat publicităţii, miercuri, că "intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă este în continuare prevăzută pentru februarie 2013".

"Prima recomandare prevăzută de raportul din luna iulie cu privire la reforma sistemului judiciar se referea la punerea în aplicare a tuturor celor patru coduri juridice. Calendarul de punere în aplicare a acestei reforme-cheie rămâne incert. Intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă este în continuare prevăzută pentru februarie 2013. Intrarea în vigoare a Codului penal şi a Codului de procedură penală este programată cu titlu indicativ în februarie 2014. Este nevoie de mai multă claritate cu privire la modul în care se poate evita amânarea în continuare a acestor date", se arată în raportul Comisiei Europene.

Premierul Victor Ponta declara, marţi, că Guvernul va adopta o ordonanţă de urgenţă în care se va stipula că intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă se va face imediat după intrarea în vigoare a Legii privind degrevarea instanţelor, pentru a se elimina problema legată de termenele de aşteptare.

Ponta a spus că a discutat cu ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, despre această soluţie şi că îl va informa şi pe preşedintele Traian Băsescu.

Pe de altă parte, ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, declara, luni, că noul Cod de procedură civilă va intra în vigoare la 1 februarie, fiind pregătită o ordonanţă "în situaţia în care procedurile parlamentare s-ar fi încâlcit cumva".

În 22 ianuarie, ministrul Justiţiei anunţa că intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă se va amâna de la 1 februarie la 1 iulie, pentru ca sistemul judiciar să fie operaţional.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN POLITIC
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 34°C 35°C
IASI 34°C 33°C
CLUJ 30°C 27°C
CONSTANTA 29°C 30°C
CRAIOVA 33°C 33°C
BRASOV 30°C 28°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 15 August 2018, 02:34
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 14-08-2018
Deschidere: 8095.38
Maxim: 8126.39
Mimim: 8077.73
Variatie: -0.14%
TLV
2.33
0.43%
SNP
0.32
0.93%
BRD
13.60
0.15%
SNG
32.05
0.31%
FP
0.89
0%
TGN
332.00
2.06%
EL
10.20
2.63%
SNN
7.36
1.6%
SIF5
2.08
0.24%
CMP
0.93
2.75%
ARHIVĂ ȘTIRI