Guvernul Republicii Moldova este îngrijorat de creșterea numărului copiilor infectați cu COVID-19

Guvernul Republicii Moldova
Guvernul Republicii Moldova
10 aprilie 2021, 13:20

„Este o situaţie alarmantă în ceea ce priveşte afectarea copiilor de către virusul Sars-Cov-2. În prezent, sunt 12 528 de copii infectaţi, lucru care nu se întampla înainte de importarea tulpinii britanice în Republica Moldova. Dinte aceştia, 53% au vârsta cuprinsă între 11 şi 17 ani”, a anunţat premierul interimar Aureliu Ciocoi, după convocarea şedinţei Centrului unic de comandă a stării de urgenţă.

Acesta consideră grav şi faptul că un număr mare de gravide suferă de COVID – 973 de persoane.

Raportul prezentat de Ministerul Sănătăţii arată că sâmbătă s-au înregistrat 910 cazuri noi de infecţie, dintre care 223 în Chişinău, din totalul de 5 799 de teste efectuate. Astfel, în prezent, numărul bolnavilor de COVID ajunge la 19 130 persoane, dintre care 3770 sunt internaţi, 316 se află în stare gravă, iar 32 de persoane au pierdut lupta cu virusul.

Actualmente, Republica Moldova se plasează pe locul 18 în Europa la capitolul de noi infectări şi pe locul 16 la capitolul mortalitate.

Până sâmbătă, 61 091 de persoane s-au vaccinat în Republica Moldova.

Ministerul Sănătăţii este în proces de negociere directă cu o companie din China care produce vaccinul SINOVAC, pentru contractarea unui lot de 400 000 doze. „Este singura companie care a depus dosarul la licitaţia declarată de MSMPS (Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale). Ministerul continuă negocierile directe şi cu alţi producători ca să reuşim să aducem cât mai curând posibil şi alte vaccinuri în Republica Moldova”, a declarat Aureliu Ciocoi.

 

 

sursa agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite