Guvernul Orban a fost demis prin moțiune de cenzură. Au fost 261 de voturi pentru adoptare și 139 de voturi contra

5 februarie 2020, 08:12

Cu aproape 30 de voturi în plus faţă de numărul care ar fi fost necesar, Guvernul Orban a fost demis. Parlamentarii din opoziţie l-au acuzat pe Ludovic Orban că aruncă în aer statul de drept prin asumarea răspunderii pe alegerea primarilor în două tururi. Au fost şi multe alte reproşuri la adresa executivului.

Spiritele s-au încins în Parlament,  iar adversarii politici nu s-au sfiit să lanseze acuzații.

Şedinţa în care moţiunea a fost dezbătută a fost şi scena unor derapaje de limbaj.

Guvernul Orban este al doilea executiv cu cel mai scurt mandat la Palatul Victoria. Doar cabinetul condus de Mihai Răzvan Ungureanu nu a apucat să împlinească trei luni în funcţie.

Ludovic Orban: Guvernul cade în picioare. Am pierdut doar o bătălie, vom câștiga bătălia pentru România

Ludovic Orban a declarat, miercuri, după adoptarea moțiunii de cenzură, că Guvernul „cade în picioare” și că parlamentarii care au votat moțiunea de cenzură sunt dominați „de forțe retrograde”. El susține că e mândru de ce a putut realiza în trei luni de guvernare.

Declarații Ludovic Orban, după căderea guvernului:

– Parlamentari puși de pixul lu Dragnea, care au călcat in picioare democrația, au decis azi căderea guvernului
– Guvernul cade în picioare
– Suntem mândri de ce am făcut în trei luni
– Suntem mândri că, într-o perioadă scurtă am, reușit să reparăm o mare parte din ce a stricat PSD
– Am reașezat România în rândul națiunilor europene
– Am refăcut credibilitatea României in fața partenerilor europeni
– Am redobândit încrederea medului de afaceri.
– Am reușit să luăm o serie de decizii cu impact favorabil asupra României si asupra românilor
– În ciuda minciunilor gogonate ale PSD, am aplicat legea salarizării, am crescut alocațiile în conformitate cu legea, am încercat să asigurăm pentru fiecare categorie toate drepturile legale
– Am crescut salariul minim pe baza unor indicatori economici
– Am adoptat OUG pentru că guvernele anterioare au lăsat descoperită populația la intemperii posibile
– Am alocat banii necesari pentru pregătirea proiectelor pentru execuții financiare 2021-2027. 
– Am avut curajul să emitem OUG pentru a responsabiliza pe cei care sunt implicați în procedurile de achiziții.
– În fiecare domeniu, deciziile pe care le-am luat sunt responabile, dictate de nevoi din societate sau care au fost generate de guvernarea catastrofală a PSD.
– Am pierdut doar o bătălie. Vom câștiga bătălia pentru România.
– Azi am fost judecați de o alianță toxică.
– Cât de curând, românii vor fi chemați să decidă soarta României.
– Noi am avut curajul să ne asumăm răspunderea pe un proiect de lege care să adâncească democrația.
– În viitorul apropiat, românii vor avea din nou puterea să decidă.
–  Nu vom renunța la alegerea primarilor în două tururi.

Moțiunea a trecut, guvernul Orban a fost demis

ACTUALIZARE: Lia Olguța Vasilescu anunță la tribuna Parlamentului că au votat pentru moțiune 261 de parlamentari, iar 139 au votat împotriva moțiunii. Au fost zero abțineri. În aceste condiții, guvernul Orban este demis.

ACTUALIZARE Moțiunea a trecut cu 261 de voturi, potrivit liderului PSD, Marcel Ciolacu. Este un pas foarte mare pentru democrație și economie, a declarat Ciolacu.

ACTUALIZARE Surse: sunt 249 de voturi pentru căderea guvernului.

ACTUALIZARE 15.30 S-a încheiat votul la moțiunea de cenzură.

ACTUALIZARE 14.50 A început votul la moțiunea de cenzură.

ACTUALIZARE Ludovic Orban, prim ministru:

– Nu voi răspunde la nicio bădărănie și nicio minciună nenorocită rostită de la acest microfon.
– Știu că aveți probleme cu cititul.
– Trebuie să citiți. Nici măcar nu m-ați ascultat, privitor la OUG.
– Guvernul PSD a introdus coplata și contribuțiile financiare suplimentare. Noi am prorogat cu un an.
– Vă luptați in continuare cu băncile.
– În trei ani v-ați împrumut 225 de miliarde, ca sa acoperițit găurile bugetare, care s-au dovedit mult mai mari decât miciunile pe care le-ați prezentat în bugetul de stat.
– Dvs vorbiți de ordonanțe de urgență,  care ați dat OUG ca să modificați legea responsabilității fiscal-bugetare? Dvs vorbiți de luat primari cu japca? Păi cine a dat ordonanța 55?
– I-ați luat oferind mită prin PNDL 1.
– Împrumuturi comparabile: în ianuarie 2020 guvernul pe care îl conduc s-a împrumutat cu 3,39% dobândă. În martie 2019 v-ați împrumutat cu 4,65%.
– Văd că vă miroase urât un ministru care provine din mediul privat. Nu vă e rușine? Un chirurg eminent!
– Îl atacați în absență, în condițiile în care 7 ani de acasă m-au învățat să nu atac un om în absență.
– Ar trebui să fim mândri că avem un astfel de ministru, nu să-l bălăcărim cu minciuni gogonate.
– Recomandările Comisiei de la Veneția sunt valabile doar când se restrânge democrația, nu când este întărită democrația.
– Nu-i mai mințiți pe oameni!

ACTUALIZARE Marcel Ciolacu, PSD:

–  Dacă până ieri, înainte de ședința de guvern, eram îngrijorat de ceea ce se întâmplă, după ședința și după discursul dvs, dle, Orban, sunt revoltat!
– Eu mă mir că un om cu o asemenea structură antidemocratică, care nu poate digera democrația, a putut să ajungă primul ministru al României.
– În loc să guvernați, de trei luni visați cum să vă păstrați scaunul.
– O țară nu poate fi condusă prin angajări de răspunderi și zeci de ordonanțe de urgență.
– Nimeni nu si-a permis această încălcare a statului de drept.
– O țară nu poate fi condusă doar cu împrumuturi uriașe.
– O țară nu poate fi condusă când le îngrădiți oamenilor accesul la sănătate.
– Agenda cetățenilor nu e și agenda PNL.
– Ați scăpat lucrurile de sub control. Faceți doar scandal, tăiați, eliminați, vă împrumutați.
– Ați chemat din nou FMI-ul în țară. Acest lucru nu s-a mai întâmplat din perioada crizei economice.
– Cu guvernul PNL avem șansa să ne culcăm sănătoși și să ne trezim morți.
– Vă asigur că vom repara acest abuz asupra parlamentului și asupra statului de drept.

ACTUALIZARE Șerban Nicolae, PSD:

fi vrut să iau în serios o analiză a acestui guvern.
– Am crezut, după guvernul Boc, că mai rău nu se poate.
– A venit guvernul MRU, pe care nimeni nu si-l aminteste.
– A venit apoi guvernul Cioloș, guvernul zero. Am crezut că mai rău nu se poate.
– Guvernul Orban ne arată să mai rău se poate. 
– Ați dat OUG noaptea, hoților!
– Azi vom demite acest guvern odios.
– Vor pleca acasă cu huiduieli.
– Cum să-l iei în serios pe unul care spunea că lucrează 16 ore pe zi și când întreaga lui familie depindea de salariul său lucra part-time?
– Ordonanța de la Sănătate e cea mai gravă, vorbim de 1,2% din PIB. Privații nu au nicio obligație să facă achiziții prin licitații.
– Privații nu au nicio obligație să facă stoc pentru tratamente la începutul anului.
– Domnul Costache e în Franța, dar nu e la Academia franceză, este la o societate care are legătură cu medicina.
– Cei care au adus la putere acest guvern vor să-i fie complice.
– Guvernul Orban va trebui să plece la Parchet, să facă autodenunț.
– De aia s-au grăbit să dea azi noapte ordonanțe.
– Avem o echipă de incompetenți, de impostori.

ACTUALIZARE Ștefan Băișanu, PSD:

– Guvernul trebuie să fie doar un servitor al poporului.
– Trebuie să le lăsați românilor dreptul de a avea un guvern demn.
– Ieri noaptea, ca hoții, ați dat 25 de ordonante. Nimeni n-a făcut asta în ultimii 30 de ani.

ACTUALIZARE Florin Roman, PNL:

– Moțiunea PSD se numește Guvernul Orban/PNL- privatizarea democrației românești.
– Am făcut precizarea pentru cei care au inițiat-o și au uitat.
– Am spus de la bun început că e o moțiune neserioasă, scrisă pe genunchi de portarul de la PSD.
– Cred că se zvârcolește Dragnea în celula lui din pușcărie când vede de câte ori invocați Comisia de la Venetia
– Când vorbiți de Comisia de la Veneția, e ca și cum ar vorbi necuratul de apă sfințită.
– Vorbiți de încălcarea regulilor în timpul jocului. Voi?!
– Ați schimbat regulile în 2014 prin celebra OUG 55.
– Ați legalizat traseismul a 500 de primari.
– Locul vostru e în opoziție.

ACTUALIZARE Titus Corlățean, PSD:

– Am fost stupefiat să constat caracterul duplicitar şi fariseic al guvernării PNL, minciuna şi manipularea la care Guvernul PNL şi aliaţii de la USR au recurs în aceste trei luni, în aceste săptămâni şi în ţară, şi în afara ţării.
– Fac referire la minciunile şi manipulările pe care reprezentanţii PNL şi USR au încercat să le perpetueze şi la Strasbourg, în acele faimoase dezbateri în comisia de monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, care v-a transmis, domnule prim-ministru, un semnal foarte clar din punct de vedere politic, un vot zdrobitor, sesizând Comisia de la Veneţia împotriva acestui abuz de putere pe care îl comiteţi.
–  E o mare diferenţă între dezbaterile în Parlament care au avut loc atunci, acum câţiva ani, cu privire la oportunitatea, la acel moment, a unui sistem electoral şi ceea ce se întâmplă astăzi.
– Nu v-au ajuns un preşedinte, un guvern şi un prim-ministru, o majoritate în Parlament, un comisar european, aţi dorit să luaţi cu japca şi administraţia locală din România.
– Or, asta înseamnă sete de putere absolută, asta înseamnă obsesie şi este cel mai grav risc pentru orice democraţie europeană.
– Puterea absolută concentrată în mâinile unui singur om este cel mai mare risc şi pentru noi, dar şi pentru dumneavoastră.
–  Pentru toate aceste motive, astăzi, vă spunem, domnule prim-ministru, că noi, aici, în Parlament, prin vot democratic, vă vom spune ‘la revedere'”.

ACTUALIZARE Cătălin Daniel Fenechiu, PNL:

– Puțină decență nu strică, domnilor și doamnelor de la PSD.
– Trebuie să știți că democrația nu poate fi privatizată, pentru că aparține poporului.
– Sunteți în slujba poporului, iar poporul vrea alegeri legitime, primari în două tururi.
– Nu e mai simplu să nu mai susțineți baronii roșii.
– În timp ce încercați să-l denigrați pe domnul ministru al Sănătății, domnia sa este premiat în Academia Franceză.

ACTUALIZARE Alfred Simonis, PSD:

–  S-a vorbit despre respectul în instituții, premierul a făcut referire la pixul cuiva.
– Îi reamintesc domnului Orban că și el a fost ales parlamentar din pixul aceluiași președinte în 2012, când era USL.
– Românii știu ce puteți face și cât puteți să mințiți.
–  Mă așteptam să fiți obosit, ați petrecut toată noaptea la Guvern.
– 25 de OUG, ați făcut febră musculară. 25 de tururi pentru clienții PNL.
– Doriți să le luați celor mai săraci români șansa de a fi tratați.
– Cum e posibil ca un deputat de Covasna să fie votat cu mii de voturi ale unor cetățeni bucureșteni?
– Cum să ștergi datoriile a două bănci în ultima zi de mandat? Cum să privatizezi sănătatea?
– Domnule prim-ministru, în câteva minute, mandatul dvs se încheie.
– Nu există un nume cuprinzător pentru toate inepțiile guvernului.

ACTUALIZARE Călin Popescu Tăriceanu, ALDE:

Colegii mei, împreună cu mine, nu vom vota moțiunea de cenzură
– Suntem in favoarea alegerii primarilor în două tururi de scrutin. Astfel, se va diminua hegemonia partidelor mari.
– Nu votăm moțiunea, pentru că s-ar deschide drumul către anticipate.
– ALDE nu vrea să asfalteze acest drum care duce spre anticipate.
– Consecințele declanșării anticipatelor: toată administrația blocată. Vă puneți problema ce fac cetățenii?
– Haosul economic care se va genera. Consecințele sociale nu sunt deloc de neglijat.
– Vreau să mă refer la un fapt care pe mine m-a bulversată: căruța de ordonanțe pe care le-a dat guvernul. Acest gen de a guverna nu poate rămâne neobservat și nici nesancționat.
– Cer celor doi președinți ai Camerelor să sesiszeze CCR, aveți datoria să apărați Parlamentul.

ACTUALIZARE Emil Pașcan, PMP:

– Este un moment trist și îngrijorător.
– Se uită de ce este primordial: interesul românilor și al țării.
– Vă reamintesc că, în 2016, PMP a înregistrat un proiect legislativ privind alegerea primarilor în două tururi. Am strâns un milion de semnături. E clar că e voința românilor.
– Proiectul stă blocat la comisie. De ce oare?
– De ce unii se tem de alegeri în două tururi, când avem primari aleși cu sub 10 la sută din votul cetățenilor?
– Căderea guvernului va duce la o criză nu doar politică, ci economică.
– Căderea guvernului va însemna o îndatorare.
– PMP NU participă la acest vot. Este un vot odios, împotriva românilor și a României.

ACTUALIZARE Kelemen Hunor, UDMR:

– De foarte multe ori auzim si spunem că vrem o tară ca afară.
– Fiecare dorește ca țara să fie ca un cămin și acest cămin să fie cât mai confortabil, să arate ca țările din vest
– Ca să ajungem acolo, ar trebui ca noi să ne comportăm și să acționăm cum o fac politicienii din țările respective
– Ar trebui sa respectăm cuvântul dat, să respectăm înțelegerile politice.
– Și dacă nu reușim, să nu ne mirăm și dacă vin consecințele.
– Vom vota moțiunea de cenzură.

ACTUALIZARE Victor Ponta, Pro Europa:

– Nu mai avem nicio legătură cu alegerea în două tururi a primarilor.
–  Cred că e o înțelegere să pice acest guvern.
– Doar cei de la USR nu si-au dat seama.
– Aceste înțelegeri sunt problemele dvs si n-am vrut să mă implic în ele.
– Voi vota moțiunea.

ACTUALIZARE Dan Barna, USR:

–  Am fi putut azi să discutăm  despre solutii pentru plata pensiilor sau alocatiilor sau despre autostradă.
–  Am fi putut să discutăm despre reforma sănătății, inflatie.
– Dar dvs, domnilor din PSD și UDMR, ați vrut să discutăm despre o mână de primari fricoși care vor să-și păstreze privilegiile, pentru că le e frică de votul oamenilor
– Când vorbiți despre democrație, mi se pare că o faceți la mișto
– Timp de trei ani, ați încercat doar să-l scăpați pe Dragnea de pușcărie
– Cum, domnule Ciolacu, ne vorbiți de democrație după ce în trei ani de Dragnea ați aruncat România în pragul unei revoluții?
– Ne vorbiți de Europa și de reguli. Nu vă înăbușă oare ironia?
– Nu veniți acum să ne vorbiți de democrație pentru că v-ați pierdut moral acest drept
– Domnule Kelemen, cât o să mai jucați partida aceasta a virginității interesate, a unui PSD bilingv?
– Pericolul nu vine de la partidele Românești, ci de la obtuzitatea UDMR
– De ce nu sunteți cinstit și nu puneți niște trandafiri pe sigla UDMR? Ar fi mult mai onest.
– Alegerile într-un singur tur ne-au adus o capitală blocată, în care oamenii se tem pentru sănătatea copiilor lor
– USR va vota împotriva acestei moțiuni și o va face la vedere
– Votul nu este pentru un guvern minoritar
– Merităm mai mult noi ca țară, decât aceste meschine calcule pe care le-am văzut zilele acestea.

ACTUALIZARE Victor Paul Dobre, PNL:

– Mi-e rușine de cuvintele  antevorbitorului meu
– Nu poți să-ți permiți, în Parlament, să faci „gașcă” guvernul.
– Pentru cetățean, NU există o functie mai importantă decât aceea de primar
– Pentru cetățen, 90 la sută din problemele lui, din ceea ce-si doreste să rezolve, este în relație cu primăria și cu primarul
– Importanța alegerii primarului este primordială
– Este nevoie ca cel care asigură reprezentativitatea să aibă suportul unui număr cât mai mare de locuitori, esența democratiei
– Această moțiune e o moțiune a fricii, a lasității. Vă e frică de confruntare, de oameni, să vă asumati angajamante
– Vă e frică că nu mai vedeti primar de-al vostru la București până în secolul următor.
– Chiar dacă veți vota motiunea, veti deschide calea anticipatelor. Veti pierde cum n-ati pierdut niciodată în 30 de ani

ACTUALZIARE Din partea PSD, Florian Bodog:

– Un guvern care să dea vina pe Parlament pentru propria sa incompetență, trebuie să plece
– Un guvern care nu poate guverna, trebuie să plece
– Parlamentul le-a dat o șansă toamna trecută. A venit vremea ca Parlamentul să le dea o nouă șansă: aceea de a pleca
– Ați scos programele naționale de sub legea achizițiilor publice. Oare de ce?
– Dacă PSD făcea tot ce a făcut această gașcă azi noapte, ce se întâmpla? 
– E vremea ca acest Parlament să-și asume urgența adevărată: să dea jos acest guvern.
– Fiecare zi cu acest prim ministru si această gască de incompetenti este o rusine

ACTUALIZARE Premierul Ludovic Orban prezintă poziția guvernului:

– Vreți, nu vreți sunteți parlamentari născuți din pixul lui Dragnea și nu veți scăpa de stigmatul ăsta.
– Ani de zile i-ați votat toate aberațiile, i-ați susținut toate acțiunile anti-românești, care au aruncat în aer economia
– Puteți să faceți ce vreți, nu mă las judecat de voi!
– N-ați adus nimic bun României, decât o imagine catastrofală la nivel internațional
– Voi, carea aveți o majoritate parlamentară, ne atacati pe noi că am emis OUG? Voi ati emis OUG noaptea ca hoții, ca sa scăpați de pușcăriabilii care vă conduceau.
– Noi am emis ordonanțe de urgență ca să salvăm prostiile și incompetența voastră
– Ne cereți nouă socoteală pentru trei luni, în care am schimbat imaginea României
– Depuneti motiune pentru că vă e frică de democrație
– Ați făcut tot ce ati putut, trei ani de zile, să încălcați drepturile și libertățile 
– Cu cât mai repede vă încetați, mandatul cu atât mai bine pentru România. Indiferent ce faceti, și dacă guvernul va cădea, va cădea în picioare, iar românii ne vor sprijini toate proiectele.

ACTUALIZARE A început ședința Parlamentului în care va fi dezbătută și votată moțiunea de cenzură a PSD la adresa guvernului Orban. Este citit textul moțiunii de cenzură „Guvernul Orban/PNL- privatizarea democrației românești”.

ACTUALIZARE Premierul Ludovic Orban face declarații în direct la Palatul Parlamentului, înainte de dezbaterea moțiunii. Orban explică de ce a dat 25 de ordonanțe de urgență în ședința de guvern maraton de marți.

ACTUALIZARE Premierul Ludovic Orban a declarat că liberalii sunt pregătiţi pentru orice variantă și a anunțat că, după votul la moţiune, va convoca conducerea PNL pentru a lua deciziile care se impun, în funcţie de situaţie. Întrebat la Parlament, înaintea şedinţei grupurilor parlamentare reunite ale PNL, dacă are emoţii, având în vedere că PSD a anunţat că a strâns numărul de voturi necesare pentru a trece moţiunea de cenzuri, Orban a spus: „Vom vedea”.

„După moţiune, în funcţie de rezultat, vom convoca conducerea Partidului Naţional Liberal şi vom lua toate deciziile care se impun. […] Vom convoca conducerea statutară a Partidului Naţional Liberal şi vom lua toate deciziile în funcţie de situaţie. Suntem pregătiţi pentru orice variantă”, a adăugat Orban.

ACTUALIZARE Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a anunţat, miercuri, după întâlnirea cu liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu, că el şi majoritatea parlamentarilor partidului vor susţine moţiunea de cenzură. Ponta a afirmat că, dacă moţiunea va trece, ar putea susţine un premier independent împreună cu PSD, UDMR şi ALDE.

Calcule pentru moțiunea de cenzură

Social-democrații, susținuți de UDMR, sunt convinși că moțiunea va trece și că guvernul Orban va fi demis. Liberalii sunt siguri că vor supraviețui testului din Parlament.

La prânz este programată dezbaterea moțiunii, apoi votul. Pentru a trece moțiunea de cenzură, este nevoie de voturile favorabile a 233 de parlamentari. PSD are 202 de parlamentari și UDMR  30, deci ar mai avea nevoie de un vot.

Intră în discuție și poziția parlamentarilor de la Pro România, partidul condus de Victor Ponta. Marcel Ciolacu spunea ieri că va discuta cu Victor Ponta. Fostul premier susține, cel puțin pe rețelele de socializare, că guvernul trebuie pedepsit pentru atitudinea din sănătate.

Cert este că, dacă moțiunea este respinsă, cabinetul Orban își continuă activitatea la Palatul Victoria, însă, în privința alegerilor în două tururi va continua să planeze incertitudinea. PSD a anunțat că, dacă moțiunea nu trece, va ataca legea la Curtea Constituțională. Dacă moțiunea trece, cabinetul va fi demis, iar primarii vor fi aleși într-un singur scrutin.

În această situație, PNL a declarat că nu va vota nici un viitor executiv propus pentru a declanșa alegerile parlamentare anticipate. Știm, în acest moment, că, dacă guvernul va fi demis, tot Ludovic Orban va fi propunerea de premier.

Textul moțiunii de cenzură a fost citit luni în plenul reunit al Parlamentului, de către deputatul PSD Daniel Suciu.

Reguli noi introduse în guvern cu o zi înainte de moțiunea de cenzură

Marți, cu o zi înainte de dezbaterea moțiunii, guvernul a introdus noi reguli de organizare a alegerilor parlamentare. Este vorba, printre altele, de votul pe liste suplimentare la nivel național și de votul, timp de 3 zile, în străinătate. Guvernul micșorează prin ordonanța de urgență și termenul de 90 de zile în care pot fi convocate alegeri parlamentare.

Legea prevede că, dacă moțiunea de cenzură va fi adoptată și guvernul demis, acesta rămâne interimar, dar cu atribuții restrânse și nu mai poate da ordonanțe de urgență. Prin urmare, nu mai puțin de 24 de ordonanțe au stat marți pe masa guvernului.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite