Guvernul italian intenţionează să extindă obligaţia de a purta mască şi în exterior

Italienii vor fi obligaţi în curând să poarte mască permanent în exterior, a declarat miercuri ministrul Sănătăţii din Italia, Roberto Speranza, care a confirmat astfel informaţiile apărute deja în presă, relatează DPA, preluată de Agerpres.

06 Octombrie 2020, 13:13 (actualizat 06 Octombrie 2020, 13:17) |
Ministrul Sănătății din Italia, Roberto Speranza / FOTO: twitter.com/robersperanza

Guvernul intenţionează "să extindă obligaţia de a purta mască şi în exterior", a afirmat Speranza în Camera Deputaţilor, camera inferioară a Parlamentului.

Măsura ar urma să fie inclusă într-un decret programat a fi adoptat miercuri, a adăugat el.

Speranza a mai spus că va exista o aplicare mai strictă a regulilor de distanţare în spaţiile publice, dat fiind riscul de contaminare.

Purtarea măştii este deja obligatorie pentru activităţi în exterior în unele regiuni din Italia, printre care Sicilia, Campania şi Lazio. Ultimele două sunt regiunile care includ oraşele Napoli şi Roma.

Obligativitatea nu se aplică pentru copiii de sub 6 ani, persoanele cu dizabilităţi, pentru clienţii din exterior ai barurilor şi restaurantelor sau pentru persoanele care fac sport ori exerciţii fizice.

Autorităţile italiene intensifică măsurile pentru limitarea răspândirii coronavirusului, ca răspuns la o creştere semnificativă a numărului zilnic de contaminări, care a ajuns la cel mai ridicat nivel de după sfârşitul lunii aprilie. Luni au fost înregistrate 2.257 de cazuri pentru 24 de ore, comparativ cu 1.494, în urmă cu o săptămână.

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 11°C 11°C
IASI 9°C 9°C
CLUJ 4°C 6°C
CONSTANTA 9°C 10°C
CRAIOVA 8°C 8°C
BRASOV 7°C 8°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI