Cinci companii cu capital majoritar străin au primit peste 350 milioane de lei ajutoare de stat. Condiția este ca fiecare dintre ele să investească în România cel puțin 3 milioane de euro. Este a doua oară în acest an când Ministerul Finanțelor acordă astfel de ajutoare. În noiembrie, 9 companii au primit aproape jumătate de miliard de lei.
În total sunt 14 companii care au semnat astfel de proiecte doar în acest an și contribuția statului potrivit cifrelor prezentate de premierul Viorica Dăncilă și de ministrul Finanțelor, înseamnă 860 de milioane de lei, iar proiectele sunt de aproximativ 2,3 miliarde de lei.
Viorica Dăncilă spunea că beneficiile sunt foarte importante pentru economia țării noastre. Se vor crea aproximativ 3300 de locuri de muncă noi iar industria auto contribuie la dezvoltarea PIB.
Pentru anul viitor în bugetul de stat au fost cuprinse sume importante pentru stimularea investițiilor, 1, 6 miliarde de lei, ceea ce înseamnă finanțarea unor proiecte de investiții ce pot depăși patru miliarde de lei.