Guvernul a dat testul asumării răspunderii în Parlament pentru noile taxe și impozite, dar și pentru măsurile de reducere a cheltuielilor publice. S-a terminat cu dubla măsură și cu privilegiile la stat, a declarat premierul Marcel Ciolacu în față deputaților și senatorilor. Reprezentanții Opoziției și-au exprimat zgomotos nemulțumirea față de proiectul de lege și au protestat cu pancarte. Dintre amendamentele depuse, puține au primit girul Executivului. Mingea este acum în curtea Opoziției, care, potrivit Constituției, poate depune moțiune de cenzură. Dar matematica arată că șansele de reușită ale unui astfel de demers sunt minime.
Într-un discurs, contestat de opoziție inclusiv printr-un protest cu pancarte, premierul Marcel Ciolacu a prezentat noile taxe și impozite, dar și măsurile prin care vrea să reducă din cheltuielile publice. Asumarea răspunderii în Parlament a venit la finalul unei zile agitate pentru Guvern, care a trebuit să analizeze o lungă listă de amendamente depuse atât de PSD și PNL, cât și de partidele din opoziție. Una dintre propuneri, cu origine neclară, ar fi eliminat obligativitatea Pilonului 2 de pensii.
Amendamentele coaliției au vizat creșterea impozitului suplimentar la bănci de la 1 la 2%, un impozit pe cifra de afaceri de 0.5% pentru companiile din petrol și gaze și creșterea redevențelor pentru transportul gazelor naturale de la 0.4% la 10%. UDMR a obținut eliminarea plafonului de 2,5 la sută din veniturile autorităților locale pentru cheltuieli legate de cultură. Surse politice spun că UDMR a mai obținut pentru consiliile județene libertatea de a renunța la comasarea instituțiilor de cultură locale.
USR în schimb a decis să nu depună amendamente, dar va ataca la Curtea Constituțională proiectul de lege.
ACTUALIZARE Preşedintele UDMR, Klemen Hunor, a afirmat, marţi, că şansele unei moţiuni de cenzură după asumarea răspunderii Guvernului pe proiectul de măsuri fiscal-bugetare sunt nule pentru că PNL şi PSD deţin majoritatea.
"Dacă în forma finală se regăseşte ceea ce am discutat cu domnii Ciolacu şi Ciucă, o moţiune de cenzură nu va fi semnată de UDMR. Nu este o condiţie semnarea moţiunii existenţa sau inexistenţa secretarilor de stat (n.r. ai UDMR) la Educaţie şi la Departamentul pentru minorităţi. Când fac un calcul şi iau o decizie, aceasta trebuie luată în funcţie de text, de problemele care apar şi în funcţie de voturile care pot fi obţinute", a spus Kelemen Hunor la Parlament.
ACTUALIZARE Ședința plenului Parlamentului s-a încheiat cu anunțul deputatului Alfred Simonis, președintele interimar al Camerei, în care preciza că ”de azi curge termenul de trei zile pentru moțiune, potrivit art. 114 alin. 2 din Constituţie. Totodată, reamintesc că, în situaţia în care nu se depune o moţiune de cenzură, legea privind unele măsuri fiscal-bugetare se va considera adoptată în forma în care Guvernul şi-a angajat răspunderea în această şedinţă comună''.
El a mai spus că, în acest caz, legea se va depune la secretariatele generale ale celor două Camere în vederea exercitării de către deputaţi şi senatori a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale.
"Termenul pentru sesizare va fi de două zile de la data depunerii potrivit dispoziţiilor legale şi regulamentare referitoare la procedura de urgenţă", a adăugat Simonis.
ACTUALIZARE Premierul Marcel Ciolacu a prezentat măsurile fiscal-bugetare, în deschiderea ședinței:
Vin astăzi în fața dumneavoastră pentru a angaja răspunderea Guvernului pe care îl conduc pe un pachet de măsuri care să reducă risipa bugetară și să pună punct modului în care cei puternici și cu foarte mulți bani se credeau de neatins! Vă spun cu toată responsabilitatea: de astăzi, s-a terminat cu dubla măsură! S-a terminat cu privilegiile la stat! S-a terminat cu excepțiile peste excepții din mediul privat! Și mai ales – s-a terminat cu banii făcuți ușor din evaziune fiscală! M-am săturat să aud că dacă nu ai privilegii, dacă nu ești șef la stat, atunci nu mai poți munci. Sau că, dacă nu ai ajutoare de stat, subvenții ori facilități fiscale atunci dai faliment sau ai voie să încalci legea!
M-am săturat să văd cum unii își pot plăti corect toate taxele, contribuțiile și impozitele, iar alții urlă ca din gură de șarpe că nu se poate să fii corect! Astăzi îmi asum răspunderea pentru un set de măsuri, dar suntem abia la începutul unei reforme mai ample care înseamnă de fapt o reașezare a statului pe baze mult mai corecte și echitabile. Este un efort național al României din 2023, pentru a avea o economie mai puternică și a trăi mai bine și în 2025 și în 2030.
A fost o dezbatere pe care nu o mai puteam amâna. De aceea, am mers înainte cu mult curaj, curaj care - din păcate - a lipsit în ultimii ani în materie de reforme. Pentru că timpul nu are răbdare cu noi. Eu nu vreau să văd o nouă generație îndatorată, doar pentru că noi pierdem acești ani fără să facem nimic! Nu sunt adeptul modificărilor fiscale atunci când nu este cazul. Nu am susținut niciodată măsuri luate peste noapte, fără nicio analiză. Nu cred în varianta inventării de noi biruri pentru mediul de afaceri corect, care își achită impozitele și taxele la stat.Cred, însă, că măsurile dure trebuie luate acolo unde există fraudă, acolo unde există evaziune, acolo unde există risipă în cheltuielile statului. Cred că singura cale prin care această țară se poate dezvolta este un parteneriat cinstit și real între guvern și mediul de afaceri!
Eu am multe defecte, dar cu siguranță nu pot să mint. Nu pot să vin în fața dumneavoastră și să vă mint așa cum ați fost mințiți înainte de alegerile din 2009, când vi s-a promis raiul pe Pământ, și apoi v-au fost tăiate salariile și pensiile! (...) De astăzi se termină cu șmecheria! De astăzi toată lumea va plăti în funcție de cât câștigă! Nu poți fi milionar, dar să plătești taxele la echivalentul salariului minim pe economie! Nu poți obține profituri excesive, dar în țara în care le-ai obținut să nu plătești nimic! La fel cum, nu se poate ca simpla prezență la serviciu să-ți dea dreptul automat la sporuri de zeci de mii de lei. Fără nicio performanță! Și, din acest motiv, tot astăzi Guvernul pe care îl conduc își asumă și răspunderea pe măsurile de reducere a risipei bugetare. Pentru că nu este corect ca statul român să se lăfăie, cu cheltuieli care cresc de la an la an, rezultatul fiind doar un act administrativ total ineficient și fără legătură cu nevoile reale ale cetățenilor.
Prin legea prezentată astăzi va fi mai multă cumpătare pentru bugetarii cu venituri mari. În același timp, angajații cu salarii mici vor primi în continuare vouchere și alte măsuri de susținere a veniturilor. Totodată, vor fi mai puțini șefi! Se vor desființa mii de posturi de șefi, cu toată salba de consilieri, șoferi și secretare. Vor dispărea și un sfert din funcțiile de secretari de stat, vicepreședinți și celelalte funcții de demnitate publică asimilate acestora.
Vom crește masiv amenzile și vom confisca pe scară largă bunurile provenite din evaziune. Vom impozita cu 70% tot ce înseamnă avere ilicită. Însă impozitarea cu 70% a sumelor nejustificate nu înseamnă taxarea banilor de la nuntă sau de la botez. Nu! Cu 70% va fi taxat cel care nu și-a plătit corect taxele și impozitele, cel care a făcut evaziune, cel care a furat din banii pentru sănătate, pensii, educație.
ACTUALIZARE A început ședința în Plenul Parlmentului, în prezența premierului Marcel Ciolacu și a membrilor guvernului, în care urmează să fie asumată răspunderea pe pachetul de măsuri fiscale.
Şedinţa este condusă de preşedintele interimar al Camerei, Alfred Simonis, care a anunţat că şi-au înregistrat prezenţa 397 de parlamentari din totalul de 466.
ACTUALIZARE La începutul şedinţei, mai mulţi parlamentari ai USR au afişat în plen pancarte cu mesaje: "PSD şi PNL - taxe mai mari, baroni mai bogaţi", "Ciolacu, ai închis 15.000 de firme româneşti. Câte mai vrei să închizi?", precum şi poze cu banii care se presupune că Dumitru Buzatu i-ar fi primit drept şpagă.
ACTUALIZARE Ședința de guvern s-a încheiat. Urmează ca documentul privind asumarea răspunderii să fie prezentat în Parlament.
ACTUALIZARE Liderii coaliţiei de guvernare, premierul Marcel Ciolacu şi preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, s-au întâlnit, marţi, la Palatul Victoria, cu preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, pentru a discuta despre proiectul de lege privind unele măsuri fiscal-bugetare, înainte de şedinţa de Guvern în care va fi luată o decizie cu privire la amendamentele depuse de parlamentari.
La întâlnirea de la Palatul Victoria mai sunt prezenţi preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, şi secretarul general al PNL, Lucian Bode.
ACTUALIZARE Marcel Ciolacu a declarat, astăzi, conform surselor TVR Info, că ”nu a fost nicio discuție nici de la PSD, nici la PNL despre Pilonul 2 pensii. Eu cu Ciucă nu am vorbit despre Pilonul 2 pensii”. De asemenea, premierul a susținut că nici cu ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, nu a discutat acest subiect.
ACTUALIZARE În coaliție s-au aprins spiritele din cauza unora dintre amendamentele depuse. Printre acestea, există și propunerea de a elimina obligativitatea aderării la Pilonul II de pensii. Potrivit unor surse, acel amendament, care ar fi venit din partea PSD, s-ar fi eliminat până la urmă.
Ședința coaliției continuă, pentru că se discută și alte amendamente care au fost depuse, chiar și de către unii liberali, nemulțumiți de acest proiect de lege. După ce se încheie ședința coaliției, vom avea o ședință de guvern în care vor fi analizate din nou toate amendamentele.
ACTUALIZARE USR şi Forţa Dreptei vor depune sesizare la Curtea Constituţională privind proiectul de lege pe care Guvernul urmează să îşi asume răspunderea, a anunțat, marţi, preşedintele USR, Cătălin Drulă.
ACTUALIZARE La Palatul Victoria are loc o ședință a coaliției unde sunt discuții asupra amendamentelor la legea privind măsurile fiscal-bugetare.
ACTUALIZARE La ora 15.00 are loc ședința de guvern în care vor fi discutate amendamentele depuse de partide și se va decide forma finală a proiectului de lege. Amendamentele pot fi depuse până la ora 13.00.
ACTUALIZARE La ora 18.00 va începe ședința plenului reunit în care Guvernul își va asuma răspunderea pe pachetul de măsuri fiscal-bugetare. Este posibil să avem modificări la acest pachet, așa cum s-a întâmplat și ieri, când executivul a acceptat una dintre cerințele UDMR - să fie eliminat pragul de 2,5%, pe care-l aveau administrațiile locale, bani alocați pentru cultură, a transmis Alina Sorocean pentru TVR Info. Liderii UDMR au avut însă mai multe cerințe care nu au fost îndeplinite. Deocamdată, însă, cei de la UDMR nu au luat o decizie dacă semnează sau nu moțiunea de cenzură. Au făcut o listă cu amendamente, pe care o vor depune la Biroul Permanent. De altfel, toate partidele au timp până la ora 13.00 să depună amendamente. Apoi, guvernul se va reuni într-o nouă ședință pentru a decide asupra amendamentelor depuse, apoi, la ora 18.00, începe ședința plenului reunit. Partidele vor avea apoi timp trei zile pentru a depune o moțiune de cenzură. În acest moment, dacă UDMR nu semnează, sunt slabe șanse să fie depusă o moțiune de cenzură, deoarece USR nu dorește să se alieze cu AUR pentru a obține voturile necesare.
Luăm în calcul semnarea moțiunii, a declarat Csoma Botond, liderul deputaților UDMR.
În schimb, USR a anunțat că va ataca proiectul de lege la Curtea Constituțională. AUR a anunțat de asemenea că va ataca la CCR, dar va depune și o serie de amendamente.
ACTUALIZARE Coaliția așteaptă ultimele amendamente la proiectul de lege privind reducerea deficitului bugetar, care pot fi depuse până la ora 13.00. Apoi, executivul își va asuma răspunderea în Parlament.
Potrivit proiectului de lege, vom plăti noi cote de TVA pentru anumite produse și servicii. Luxul va fi taxat suplimentar, la fel și companiile și băncile. În plus, guvernanții elimină facilităţile fiscale pentru angajaţii din IT, agricultură, industrie alimentară şi construcţii.
Deși proiectul de lege e criticat din mai multe direcții, în special de patronate și sindicate, șansele unei moțiuni de cenzură sunt scăzute. Președintele USR, Cătălin Drulă, a declarat luni seara, în direct la TVR Info, că opoziția nu are cum să strângă voturile necesare moțiunii de cenzură, dar va ataca proiectul de lege la Curtea Constituțională.
Pentru ca moțiunea de cenzură să treacă e nevoie de cel puțin 117 semnături, iar opoziția are 107. În plus, UDMR ar putea să sprijine guvernul dacă-i sunt îndeplinite cererile - renunțarea la pragul de 2,5% din veniturile administrațiilor locale pentru cheltuieli cu evenimente culturale sau sportive și renunțarea la comasarea instituțiilor de cultură.
Guvernul a adoptat luni proiectul de lege privind reducerea deficitului bugetar, cu mici modificări față de varianta inițială. Iar marți își va asuma răspunderea în Parlament.