Guvernul Germaniei a încercat să mituiască SUA ca să permită construirea gazoductului ruso-german Nord Stream 2

13 februarie 2021, 16:41

Administrația Trump a anunțat, în ultimele zile ale mandatului, sancțiuni dure pentru companiile care urmau să participe la construirea ultimilor 100 de kilometri de gazoduct. Lucrările sunt acum suspendate.

Din documentul scos la iveală de jurnalistul de investigație Julian Ropcke reiese că guvernul german era dispus să ia în considerare creșterea sprijinului său financiar pentru infrastructura de transport a gazelor naturale lichefiate și a capacităților de import.

Suma despre care vorbim este un miliard de euro. Banii ar fi fost redirecționați spre construirea Terminalurilor de gaz lichefiat de la Marea Nordului. SUA vor permite, în schimb, construirea fără obstacole și operarea Nord Stream 2. Autorizațiile legale deja existente pentru sancțiuni nu vor fi folosite. Legislația suplimentară, care ar putea constitui baza pentru sancționarea Nord Stream 2, fie nu va fi folosită, fie, în cazul sancțiunilor obligatorii, blocată prin derogări sau alte instrumente adecvate și eficace, se arata în document.

Ziaristul german susține că guvernul cancelarului Angela Merkel a prezentat administrației Trump propunerea oficială fără a consulta în prealabil parlamentul german. Mai mult, a solicitat și ocolirea Congresului american prin stipulațiile privind blocarea sancțiunilor obligatorii pe care legislativul SUA le poate impune.

Oferta a fost făcută în luna august a anului trecut de către ministrul german al finanțelor Olaf Scholz și a fost adresată secretarului trezoreriei americane, Steve Mnuchin. Jurnalistul german afirmă că miniștri Externelor și Economiei au fost informați.

Numai că, pe ultima sută de metri, administrația Trump a anunțat că va sancționa firmele care participă la finalizarea gazoductului gigant ruso german Nordstream 2 și lucrările s-au oprit.

Dar președintele Joe Biden respinge și el acest proiect și discuțiile pe marginea Nord Stream 2 se anunță cel puțin interesante. Conducta Nord Stream 2 urmează să transporte direct gaz provenit din Rusia către Germania, economia de top a UE, printr-o rută sub Marea Baltică similară cu linia operaţională curentă Nord Stream.

SUA susțin că acest proiect ameninţă securitatea aliaţilor NATO din UE prin creşterea dependenţei de Rusia şi au ameninţat cu noi sancţiuni.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite