Prețurile la energie pe piața europeană continuă să crească și ating niveluri record, ca urmare a majorării cotațiilor la gazele naturale și a prețurilor certificatelor verzi. E o evoluție care a determinat autoritățile din mai multe state europene să anunțe deja măsuri de sprijin, pentru ca oamenii să poată suporta facturile. După Spania, Italia și Grecia, a venit rândul Franței.
Creșterea prețurilor la energie electrică, gaz și combustibili împovărează tot mai multe familii din Franța.
Peste 5,5 milioane de gospodării cu venituri reduse beneficiază de ajutoare din partea statului pentru plata facturilor la energie și gaz, iar numărul acestora va crește din cauza majorării tarifelor.
De la 1 septembrie, gazul s-a scumpit cu 8,7%, prețurile la energie electrică au atins recorduri în urmă cu o săptămână, iar tariful pentru carburanți a crescut din nou.
Guvernul a promis un ajutor suplimentar de 100 de euro, bani care vor ajunge la familiile cu venituri mici în luna decembrie.
Ministrul Economiei, Bruno Le Maire, a anunțat recent că voucherele pentru energie au rolul de a proteja, în funcție de inflație, puterea de cumpărare. O altă soluție ar fi modificarea regulilor de taxare.
Mihaela Antoche, corespondent TVR: "De 3 ani, guvernul de la Paris acordă celor cu venituri modeste vouchere pentru energie. Valoarea acestora variază în prezent între 48 și 277 de euro".