Guvernul francez ar putea interzice disputarea meciurilor în nocturnă, în cadrul unui plan de economisire a energiei

Stadionul Parc des Princes
Stadionul Parc des Princes
24 august 2022, 16:40

Marile infrastructuri sportive consumă multă energie.

Cele mai impunătoare, ale cluburilor profesioniste, sunt „aproape ca un orăşel când vine vorba de iluminat”, afirmă directorul biroului de design Sarese, Maxime Van der Ham. „Însă grosul consumului (pe plan naţional) nu este deloc acolo (…). Marile stadioane nu sunt foarte foarte numeroase” şi funcţionează la turaţie maximă doar în zilele de meci şi la evenimente excepţionale, cum sunt concertele, a adăugat el.

Sectorul a făcut deja „economii între 25% şi 33%” prin trecerea la iluminatul cu LED-uri, la mijlocul anilor 2010. Aproape toate stadioanele echipelor de fotbal din primele două divizii sunt echipate cu aşa ceva.

Guvernul ar putea cere totuşi ca sistemul sportului francez să facă un efort suplimentar, interzicând meciurile disputate în nocturnă, în cadrul unui „plan de adaptare a practicii sportive la schimbarea climatică”.

Ministrul Sportului, Amelie Oudea-Castera, a menţionat acest subiect într-un interviu acordat în iulie.

„Baza energetică este aproape inexistentă”, în măsura în care consumul nu se limitează doar la perioada în care are loc un meci, a indicat Van der Ham. „Difuzarea meciurilor necesită o mulţime de ajustări şi, prin urmare, pornirea (proiectoarelor) cu mult înainte”, pentru a oferi camerelor o luminozitate uniformă şi fixă, care este imposibil de obţinut fără lumina artificială, spune ea.

Proiectoarele funcţionează astfel la capacitate maximă încă de după-amiază.

Ar fi vorba mai ales de „deplasarea” vârfului de consum în mijlocul zilei, când riscurile unor carenţe sunt mai scăzute.

Există şi soluţii pentru a reduce factura, cum ar fi reglarea intensităţii luminoase. 

Producătorii meciurilor (ligile) şi difuzorii (televiziunile) ar trebui să revadă caietele de sarcini şi să se adapteze bulversării calendarului, punându-se astfel problema expunerii mediatice.

„Valoarea contractuală a drepturilor TV ar fi afectată”, a declarat un specialist în economia sportului, Pierre Rondeau. Potrivit lui, „s-ar putea presupune că meciurile de după-amiază devin prime time pentru publicul asiatic şi fac posibilă creşterea drepturilor TV internaţionale”.

Un alt specialist, Christophe Lepetit, a avertizat că această posibilitate „nu trebuie limitată la sportul profesionist”.

„În fiecare weekend au loc peste tot în Franţa nenumărate meciuri în nocturnă, de la cele mai mici competiţii la nivel departamental, până la cele mai înalte eşaloane”, a spus el.

În plus, amatorii, care au adesea un serviciu în timpul zilei, trebuie să se antreneze seara, spre deosebire de profesionişti, care se pregătesc mai mult la lumina zilei.

Prin interzicerea meciurilor în nocturnă, „ar fi condamnat un întreg ecosistem unde se amestecă sportul profesionist şi cel amator”, a avertizat însă Pierre Rondeau, care a cerut să nu se recurgă la „un dictat”.

Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă