Guvernul alocă 578 de milioane de lei pentru restaurarea clădirilor Universităţii Bucureşti şi a ASE

Guvernul a decis, în ședința de joi, să aloce peste 578 de milioane de lei pentru reabilitarea clădirilor Universităţii din Bucureşti şi a ASE. Vor fi efectuate lucrări de consolidare, restaurare a faţadei, inclusiv a tâmplăriei exterioare şi de eliminare a umidităţii şi infiltrărilor din teren.

04 Iunie 2020, 22:06 |
Guvernul dă bani pentru restaurarea clădirilor ASE și Universității București

Şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a anunţat că Guvernul a decis să aloce în jur de 578 de milioane de lei pentru reabilitarea clădirilor Universităţii din Bucureşti şi ASE.

„În şedinţa de Guvern de astăzi au fost aprobate două hotărâri extrem de importante pentru două obiective cu valoare simbol pentru capitala României, Universitatea Bucuresti şi clădirea ASE - două clădiri de patrimoniu pentru Bucureşti, care prin adoptarea hotărârii de Guvern vor avea posibilitatea şi se declanşează procedura pentru realizarea investiţilor de reabilitare, consolidare şi modernizare ale acestor clădiri”, a anunşat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, în urma şedinţei de Guvern de joi seară.

Pentru Universitatea Bucureşti, investiţia este de 445, 8 milioane de lei şi are o durată de 60 de luni, iar pentru clădirea ASE valoarea investiţiei este de 132,5 milioane lei şi are o durată de 24 de luni.

Vor fi efectuate lucrări de consolidare, restaurare a faţadei, inclusiv a tâmplăriei exterioare şi de eliminare a umidităţii şi infiltrărilor din teren.

„Aceste clădiri au fost prea mult timp lăsate fără aceste lucrări, şi iată, Guvernul Orban a dat startul, în această şedinţă de Guvern, procedurilor de contractare şi executare ale acestor lucrări cu valoare extrem de importantă. Aceasta procedura va fi efectuată de Compania Naţională de Investiţii”, a mai zis Dancă.

 

 

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 18°C 19°C
IASI 15°C 16°C
CLUJ 15°C 17°C
CONSTANTA 21°C 19°C
CRAIOVA 15°C 19°C
BRASOV 16°C 16°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI