Proiectul de buget pentru anul 2021. Educația primește mai mulți bani, Sănătatea mai puțini ca anul trecut. Unde merg banii

12 februarie 2021, 12:46

Relansarea economică și cheltuielile cumpătate sunt cele două direcții pe care Guvernul a construit bugetul pe 2021. Se estimează o creștere de 4,3 la sută, o reducere cu peste 2 procente a deficitului, care să ajungă la 7,16 la sută, o rată a inflației de 2,4 și un procent-record acordat pentru investiții, de 5,5 la sută. Salariile și indemnizațiile, primele și sporurile pentru bugetari îngheață la nivelul din decembrie anul trecut.

Ionuț Dumitru, analist economic: „E un pas în direcţia corectă, avem nevoie de ajustarea deficitului bugetar. Guvernul intenţionează, cel puţin aşa cum arată cifrele, să facă ajustare pe cheltuieli. Cred că trebuie să te uiţi la toate nivelurile de cheltuieli, dar şi de venituri, adică să ne ocupăm şi de partea de colectare a taxelor şi impozitelor, astfel încât să creștem veniturile din taxe care sunt la momentul actual de 27 la sută din PIB, cele mai mici din Europa”.

Studenții nu vor mai călători gratuit. Vor plăti jumătate din prețul biletului de tren sau pentru transportul în comun.

În ceea ce privește distribuția fondurilor, marele câștigător este Ministerul Economiei, cu o creștere de peste 180% față de execuția bugetară de anul trecut, banii vor merge pe schemele de ajutor pentru firmele care au fost puternic afectate de pandemie. 

De creșteri beneficiază, printre altele, și ministerele Energiei, Mediului și Agriculturii, dar și al Educației.

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației: „Prima oară, cea mai semnificativă creștere a costului standard per elev, componenta destinată cheltuielilor materiale, o creștere de 25%, până acum au fost creșteri corelate cu inflația doar, și pentru că elevii au, iarăși pentru prima dată, acces gratuit nelimitat pe orice formă de transport, da, sunt mulțumit”.

Au pierdut fonduri ministere precum Justiția și Dezvoltarea. Sunt mai puțini bani alocați Sănătății, dar ministrul Finanțelor susține că nici o cheltuială cu sănătatea sau vaccinarea nu va fi afectată, ci e vorba doar de o reducere a subvenției pentru Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

PSD critică acest buget, pe care îl consideră unul al rușinii, austerității și subdezvoltării.

–––––––––––––––––––––––––––––––––––

Educația a primit mai mulți bani, însă Sănătatea primește mai puțin ca anul trecut.

Este vorba despre un buget al redresării și al responsabilității, spune ministrul Finatelor, Alexandru Nazare care precizează că relansarea în toate domeniile este esențială în acest an.

Creșterea economică pe care se bazează proiectul de buget este de 4,3 %. Se estimează o scădere a deficitului de la 9,8% la 7,16%. Bugetul prevede o inflație de 2,4 dar și un procent record pentru investiții de 5,5 % din PIB.

În acest an salariile de bază, sporurile, primele, cuantumurile de hrană, indemnizațiile pentru funcțiile de conducere, toate acestea din sectorul bugetar rămân la nivelul din decembrie 2020.

Studenții nu vor mai avea gratuitate în transport și doar o reducere  la jumătate a tarifului pentru pentru biletele pe calea ferată și pentru transportul în comun.

În privința distribuției fondurilor Ministerul Economiei este marele câștigător – îi sunt alocate mai mult de 180 de procente față de execuția bugetată de anul trecut. Banii vor fi redirecționați în special pentru schemele de ajutor pentru antreprenorii ale căror firme au avut de suferit de pe urma pandemiei.

Creșteri semnificative sunt și la Ministerul Transporturilor, Ministerul Mediului,  Ministerul Cercetării.

Sunt și ministere care pierd cum sunt:  Ministerul Justiției, Ministerul Dezvoltării sau cel al Sănătății.

În privința Ministerului Sănătății, ministrul dă asigurări că nu este vorba despre reduceri de cheltuieli propriu-zise, nu vor fi afectate programele de sănătate sau campania de vaccinare, ci totul provine de la faptul ca a scăzut subvenția pentru Casa Națională pentru Asigurări de Sănătate.

Proiectul de buget a fost suspus dezbaterii publice șu urmează să fie trimis în Parlament unde vor fi dezbateri, eventual modificat și aprobat pentru a putea intra în vigoare.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă