Guvernul a aprobat proiectul privind desfiinţarea SIIJ; competenţele vor fi preluate de către Parchetele obişnuite

Guvernul a aprobat proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), competenţele urmând a fi preluate de către Parchetele obişnuite, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.

14 Februarie 2022, 17:15 (actualizat 14 Februarie 2022, 19:39) Știrile TVR |
Comisa juridică a Senatului dezbate desființarea SIIJ

"Câteva dintre principalele reglementări: competenţele SIIJ vor fi preluate de către Parchetele obişnuite, aceste cauze urmând a fi instrumentate de procurori anume desemnaţi. Cauzele aflate în curs de soluţionare la nivelul acestei Secţii se vor transmite pe cale administrativă, în termen de 60 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a legii, prin grija Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetelor competente, care vor continua soluţionarea acestora, urmând ca cele soluţionate, aflate în arhiva Secţiei, să se transmită în termen de 180 de zile lucrătoare de la data de intrare în vigoare a legii", a declarat Dan Cărbunaru la finalul şedinţei de guvern.

El a adăugat că, potrivit proiectului, posturile aflate în schema de funcţii şi de personal a Secţiei la data intrării în vigoare a legii rămân în schema Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi se preiau de Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică.

"Începând cu data desfiinţării Secţiei, procurorii din cadrul acesteia, inclusiv cei cu funcţii de conducere, revin la Parchetele de unde provin sau la Parchetele unde au promovat în condiţiile legii pe perioada desfăşurării activităţii în cadrul Secţiei", a completat Cărbunaru.

Potrivit acestuia, competenţele SIIJ vor fi preluate de Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru infracţiunile săvârşite de judecătorii şi procurorii care sunt membri în cadrul Consiliul Superior al Magistraturii, de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de judecătorii de la Curţile de Apel şi Curtea Militară de Apel, precum şi de procurorii de la Parchetele de lângă aceste instanţe.

Totodată, Parchetele de pe lângă Curţile de Apel vor prelua cauzele privind infracţiunile săvârşite de judecătorii de la Judecătorii, Tribunale şi Tribunalele militare care funcţionează pe lângă aceste instanţe, a arătat el.

"Procurorii anume desemnaţi efectuează urmărirea penală în situaţia în care alături de magistraţi sunt cercetate şi alte persoane, doar dacă, din motive temeinice privind buna desfăşurare a urmării penale, cauza nu poate fi disjunsă, regula fiind disjungerea", a explicat Cărbunaru.

Proiectul conţine reglementări privind desemnarea procurorilor, numărul maxim de procurori din cadrul Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetelor de pe lângă Curţile de Apel, condiţii pentru desemnare în cadrul acestei Secţii şi în cadrul Parchetelor de pe lângă Curţile de Apel.

"Prin decizia de astăzi, atât Guvernul, cât şi Ministerul Justiţiei îşi reafirmă determinarea de a desfăşura toate procedurile necesare aflate în competenţa acestora pentru a respecta termenul de 31 martie prevăzut în programul de guvernare pentru desfiinţarea SIIJ", a mai afirmat Cărbunaru.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 25°C 29°C
IASI 21°C 25°C
CLUJ 19°C 21°C
CONSTANTA 23°C 25°C
CRAIOVA 22°C 22°C
BRASOV 20°C 23°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI