Guvernul a aprobat două scheme de ajutor de stat în domeniul energiei

Energie electrică
Energie electrică
10 februarie 2022, 17:10

Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului: „Potrivit hotărârii de guvern de astăzi, sunt aprobate două scheme de ajutor de stat în domeniul energiei, în sensul continuării lor, până la finalul anului 2023. Sunt scheme de ajutor finanţate din fonduri naţionale şi europene. Ele vizează, pe de-o parte, susţinerea investiţiilor care valorifică sursele regenerabile de energie şi eficienţă energetică, stimulând astfel utilizarea surselor mai puţin exploatate, precum biomasa, biogazul, geotermalul”.

A doua schemă de ajutor de stat are ca obiectiv sprijinirea investiţiilor în cogenerare de înaltă eficienţă pentru a realiza economii de consum de combustibil şi a evita astfel emisiile de carbon aferente combustibililor fosili.

Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului: „Cele două scheme de ajutor însumează 82 de milioane de euro, potenţialii beneficiari fiind întreprinderi care produc energie şi unităţi administrativ teritoriale sau asociaţii de dezvoltare intercomunitară care realizează ori modernizează instalaţii care produc energie”.

Dan Cărbunaru a menţionat că Guvernul a aprobat şi un memorandum prin care se fac „paşi concreţi” pentru a prelungi schemele de ajutor pentru marii consumatori de energie.

Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului: „În acest sens, Ministerul Energiei este mandatat să deruleze proceduri de consultare prealabilă cu reprezentanţii Comisiei Europene pentru a continua schema de ajutor de stat de sprijinire a întreprinderilor din sectoare şi subsectoare expuse unui risc de relocare, ca urmare a transferului costului emisiilor de gaze cu efect de seră în preţul energiei electrice începând cu anul acesta, bineînţeles, în contextul creşterii accentuate a preţului energiei şi al politicilor europene de protecţie a mediului, pentru susţinerea activităţii consumatorilor industriali energo-intensivi în condiţii de competitivitate şi, foarte important, aş adăuga, păstrarea locurilor de muncă din aceste sectoare. Sunt diverse exemple la care ne putem gândi: ALRO sau Azomureş”.

Potrivit lui Cărbunaru, aceste scheme de ajutor de stat au fost implementate în România în perioada 2019-2021 şi au dat rezultate în condiţiile în care aceste companii din sectoare energo-intensive contribuie anual cu aproximativ 6% din PIB-ul României.

Hotărârea adoptată de Guvern se referă la aprobarea schemei de ajutor de stat având ca obiectiv sprijinirea investiţiilor destinate promovării producţiei de energie din surse regenerabile mai puţin exploatate, respectiv biomasă, biogaz, energie geotermală, şi a schemei de ajutor de stat pentru sprijinirea investiţiilor în cogenerare de înaltă eficienţă.

„Cele două scheme de ajutor de stat se aplică până la 31 decembrie 2023, iar sumele se alocă din fonduri europene nerambursabile asigurate din Fondul European de Dezvoltare Regională în proporţie de 85% şi fonduri de cofinanţare publică asigurate de la bugetul de stat – 15%”, precizează Guvernul într-un comunicat citat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, bugetul estimat al schemei de ajutor de stat pentru susţinerea investiţiilor care valorifică sursele regenerabile de energie şi de eficienţă energetică, stimulând astfel utilizarea surselor mai puţin exploatate, respectiv biomasa, biogazul, geotermalul este de 21 milioane de euro, iar al schemei de ajutor de stat pentru sprijinirea investiţiilor în cogenerare de înaltă eficienţă, de aproximativ 61 de milioane de euro.

„Măsurile luate prin actul normativ fac posibilă continuarea finanţării proiectelor depuse în baza schemelor de finanţare iniţiale, aprobate prin HG nr. 215/2017 şi HG nr. 216/2017. În cadrul celor două apeluri au fost depuse 20 de proiecte care se află, în prezent, în diverse stadii de evaluare, dintre care au fost contractate 3 proiecte”, mai arată Guvernul.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă