Guvernul a adoptat rectificarea bugetară pentru anul 2019. Florin Cîțu a anunțat cum au fost împărțiți banii

28 noiembrie 2019, 20:49

„Am mai vorbit despre cifrele din rectificarea bugetară, dar cred că este foarte bine să știți unde se duc acești bani, de ce a trebuit să suplimentăm partea de cheltuieli, pentru că altfel companiile din sectorul privat, cetățenii, persoanele fizice și pensionarii nu și-ar fi primit banii pe care îi meritau. Am suplimentat plățile pentru decontarea concediilor medicale cu 1,2 miliarde de lei. Nu au mai fost bani in buget in ultimele patru luni de zile pentru plata acestor concedii. Nu au mai fost bani în buget în ultimele patru luni de zile pentru plata acestor concedii medicale. Știți bine că la TVA am făcut deja două plăți și până la finalul anului ne asigurăm că toate companiile vor primi TVA-ul, celor care au avut controale și raport favorit”, a anunțat Florin Cîțu, la finalul ședinței de guvern.

Executivul a alocat încă 1,8 miliarde de lei pentru proiectele din PNDL.

„Facem o suplimentare cu 1,8 miliarde de lei pentru plata facturilor pentru companii care au efectuat proiecte aferente programului PNDL. Asta este partea pentru sectorul privat. Nu este normal ca sectorul privat să fie cel care susține iresponsabilitatea guvernului precedent. Sunt aici companii care, dacă nu ar fi primit acești bani, una dintre ele chiar ar fi intrat în faliment”, a subliniat Cîțu, citat de Mediafax.

VEZI AICI Ce ministere primesc și ce ministere pierd bani

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite